APADOR-CH: „Ingineria constituțională” făcută de CCR ca să-i prelungească mascat mandatul lui Iohannis poate să înceteze azi
În prezent, în România are loc o dispută în spațiul public în legătură cu condițiile prin care un președinte poate să rămână în funcție după expirarea mandatului de 5 ani, conform Constituției. Mai mulți lideri politici i-au cerut lui Klaus Iohannis să plece de la Cotroceni după data de 21 decembrie, când îi expiră mandatul.
APADOR-CH consideră că CCR a făcut o „inginerie constituțională” pentru a-i prelungi mascat mandatul actualului președinte, dar acest lucru se poate schimba sâmbătă, când noul Parlament își intră deplin în drepturi, după ce deputații și senatorii și-au depus jurământul.
Organizația pentru drepturile omului a analizat articolul integral din Constituție care se referă la mandatul președintelui.
ARTICOLUL 83 Durata mandatului
(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului.
(2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
(3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.”
Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, prin hotărârea nr. 32/2024, că alineatul 2 din articolul 83 prevede un caz distinct de prelungire a mandatului.
Totuși, APADOR-CH contestă această interpretare, argumentând că termenul „exercitare” nu implică o prelungire efectivă și că mandatul președintelui ar trebui să înceteze în lipsa unui nou președinte ales.
Organizația subliniază că în cazul în care mandatul expiră înainte de alegerea unui succesor, președinția ar trebui să devină vacantă, iar interimatul să fie preluat de președintele Senatului sau de președintele Camerei Deputaților.
Redăm în continuare argumentația APADOR-CH:
„Din analiza atentă a conținutului alineatului 2, care prevede că: „Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.”, se observă două lucruri esențiale:
1. Textul constituţional din alineatul 2 nu conţine termenul „prelungire”, ci doar „exercitarea mandatului”. Din asta se trage, în mod logic, concluzia că textul constituţional reglementează o situaţie ce priveşte strict exercitarea mandatului în curs, adică în cursul celor 5 ani, şi nu un caz de prelungire a mandatului peste durata de 5 ani. Dacă dorea să reglementeze un caz de prelungire a mandatului, legiuitorul constituţional, o spunea clar, aşa cum a făcut la alineatul 3, că mandatul preşedintelui se prelungeşte până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales. Dar, nu, nu a spus că mandatul se prelungeşte, ci doar că se exercită. Iar exercitarea nu poate exista decât în cadrul duratei mandatului. Când mandatul încetează, de exemplu, prin expirarea termenului de 5 ani, el nu mai poate fi exercitat, deoarece mandatul nu mai există. Şi nu poate fi exercitat ceva ce nu mai există. Pentru a putea fi exercitat şi după 5 ani, mandatul trebuie prelungit, iar condiţiile prelungirii sunt prevăzute în alineatul 3, nu în alineatul 2..
2. De asemenea, textul citat se referă la existenţa unui „Preşedinte nou ales”, tocmai pentru a stabili în mod clar că atunci când există un preşedinte nou ales (alegere care se face, potrivit reglementărilor constituţionale, până la expirarea mandatului preşedintelui în funcţie) mandatul preşedintelui în funcţie nu încetează în momentul alegerii noului preşedinte, ci mai târziu, adică în momentul în care noul preşedinte depune jurământul.
Deci, în situația în care nu există un preşedinte nou ales, textul alineatului 2 nu se poate aplica, lipsind premiza esenţială pentru aplicare acestui text, şi anume existenţa unui preşedinte nou ales, la data invocării şi aplicării alineatului 2 din art. 83 din Constituţie.
În cazul în care mandatul de 5 ani al preşedintelui în funcţie expiră mai înainte de a fi ales un nou preşedinte (cum este cazul de la noi, în această perioadă), textul alineatului 2 nu este aplicabil, deoarece lipseşte, după cum am arătat mai sus, premisa esenţială pentru aplicarea lui, şi anume existenţa unui preşedinte nou ales. Neexistând un preşedinte nou ales, nu se poate pune problema exercitării mandatului preşedintelui în funcţie şi după ce expiră termenul maxim de 5 ani, până când, într-un viitor incert, se va alege un nou preşedinte, care va depune, la un moment dat, jurământul. Această „inginerie constituțională” reprezintă o prelungire mascată de mandat, cu încălcarea condiţiilor constituționale pentru prelungirea mandatului prezidențial (condiții prevăzute în art. 83 alineatul 3 din Constituție).
Deci, dacă mandatul de 5 ani al preşedintelui în funcţie expiră până la alegerea unui nou preşedinte, soluţia constituţională, în opinia noastră, este de declarare a vacanţei funcţiei de preşedinte şi de aplicare a dispoziţiilor articolelor 97-98 din Constituţie, potrivit cărora dacă funcţia de preşedinte devine vacantă, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”.
„Singura posibilitate constituţională de prelungire a mandatului preşedintelui în funcţie peste limita de 5 ani este prin adoptarea unei legi organice în Parlament (nu prin hotărâre CCR, care nu e o lege organică) şi numai în caz de război sau catastrofă”, subliniază Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki.
APDOR-CH a subliniat că exprimarea unor opinii contrare celor exprimate de CCR nu înseamnă periclitarea ordinii constituţionale. „E nevoie, totuşi, de mai mult calm şi luciditate în acţiunile instituţiilor de forţă”, conchide organizația neguvernamentală.