Sari direct la conținut

Aplicația de pe telefon prin care pot fi cumpărate bilete pentru transportul în comun în 24 de orașe din țară anunță reactivarea tuturor serviciilor, după trei săptămâni cu grave probleme de funcționare

HotNews.ro
Aplicația de pe telefon prin care pot fi cumpărate bilete pentru transportul în comun în 24 de orașe din țară anunță reactivarea tuturor serviciilor, după trei săptămâni cu grave probleme de funcționare
Tramvai Imperio. Foto: Vlad Barza / HotNews

Aplicația 24pay anunță reactivarea tuturor serviciilor și produselor disponibile online, inclusiv al celui pentru plata transportului public în toate cele 24 de orașe în care au fost încheiate parteneriate. Reamintim că de la final de octombrie, aplicația a mai funcționat bine doar pentru cumpărarea de bilete și abonamente pentru București.

Problemele au început pe 29 octombrie

Zeci de useri au scris în comentarii pe Google Play și pe App Store că au fost aproape de amendă, alții sunt furioși că nu mai pot cumpăra ușor bilete.

Din 29 octombrie până de curând, în aplicație mai apăreau doar trei dintre cele peste 20 de orașe aflate inițial în lista unde puteai cumpăra biletele și abonamente pentru transportul în comun. Mai mult, dintre cele trei, doar în București se mai puteau cumpăra bilete și abonamente, în timp ce în Iași și Baia Mare nu se mai puteau cumpăra bilete, ci doar abonamente.

Problema a fost agravată de faptul că în majoritatea orașelor a scăzut în ultimii ani numărul de tonete clasice de bilete, iar 24Pay este cel mai simplu mijloc de a le cumpăra.

În review-urile de pe Google Play, zeci de useri din diverse orașe au dat o stea din cinci aplicației, din cauză că au descoperit brusc că nu mai pot folosi un serviciu cu care se obișnuiseră. Practic, mulți au constatat că nu mai pot cumpăra bilete de călătorie cu mijloacele de transport în comun.

24Pay invoca nevoia implementării unor modificări impuse de noile reglementări legislative privind serviciile de plată.

24Pay spune că totul a revenit la normal

Acum, 24Pay anunță reactivarea tuturor serviciilor și produselor în cadrul aplicației.

„Reluarea serviciilor vine după finalizarea procesului tehnic necesar pentru adaptarea fluxurilor tehnice la noile reglementări legislative privind serviciile de plată. Utilizatorii au fost informați prin notificare în aplicație, iar partenerii au fost, de asemenea, anunțați, pentru a asigura o comunicare completă. Implementarea acestor actualizări a presupus aportul operațional constant al echipei 24pay, astfel încât serviciile și produsele disponibile în aplicație să fie pe deplin funcționale”, spune compania, într-un comunicat de presă.

Plata biletelor și a abonamentelor pentru utilizarea transportului în comun este disponibilă pentru locuitorii din 24 de orașe: Arad, Timișoara, Brașov, Iași, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Cluj-Napoca, București, Piatra Neamț, Roman, Târgu Jiu, Reșița, Ploiești, Baia Mare, Constanța, Botoșani, Sfântu Gheorghe, Oradea, Galați, Miercurea Ciuc, Bacău, Slatina, Suceava și Vaslui.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro