Sari direct la conținut

Aproape de un acord istoric: Frizele Parthenonului s-ar putea întoarce în Grecia după mai bine de 200 de ani

HotNews.ro
Friza a Partenonului aflata la British Museum, Foto: Jay Shaw Baker-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Friza a Partenonului aflata la British Museum, Foto: Jay Shaw Baker-NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Frizele Partenonului ar putea fi „în curând” trimise în Grecia în cadrul unui împrumut pe termen lung pe cale să fie finalizat între British Museum şi autorităţile de la Atena, a raportat cotidianul britanic The Telegraph, citat de AFP și Agerpres.

Potrivit The Telegraph, preşedintele muzeului londonez şi fostul ministru britanic de finanţe George Osborne este pe cale să încheie un acord cu Atena privind expedierea în Grecia a acestor comori antice, în cadrul unui „schimb cultural” ce ar permite evitarea unei legi din Marea Britanie care nu permite muzeul londonez să îşi dezmembreze colecţia.

„Am declarat deja public că încercăm în mod activ să găsim un nou parteneriat privind Frizele Partenonului cu prietenii noştri din Grecia, iar acum, când intrăm într-un nou an, discuţiile sunt în curs de desfăşurare”, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt de la British Museum.

De la începutul secolului al XX-lea, Grecia solicită în mod oficial – dar fără succes – restituirea unei frize de 75 de metri desprinsă din templul Partenon, precum şi a uneia dintre celebrele cariatide provenind din Erechtheion, un mic templu din Antichitate aflat de asemenea pe Acropola din Atena, ambele piese fiind deţinute de British Museum.

Londra afirmă că sculpturile au fost „achiziţionate legal” în 1802 de diplomatul britanic Thomas Bruce, al şaptelea conte de Elgin, care le-a vândut apoi către British Museum.

Împrumutarea frizelor nu ar pune capăt disputei între Grecia și Marea Britanie

Grecia susţine însă că operele de artă au făcut obiectul „unui furt” atunci când ţara se afla încă sub ocupaţie otomană. Acordul negociat între British Museum şi Grecia ar fi, potrivit surselor citate de The Telegraph, un acord de împrumut pentru ca frizele să ajungă rapid în Grecia.

Însă acest „gest” nu ar pune capăt disputei, autorităţile din Atena dând de înţeles că vor continua să ceară restituirea totală a artefactelor antice.

Presa elenă a raportat deja în decembrie că negocieri secrete ar avea loc de aproximativ un an între George Osbourne şi prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis.

Guvernul britanic a reamintit atunci că British Museum este supus unei legi din 1963 care îl împiedică să cedeze sau să vândă obiecte din colecţia sa, cu excepţia unor situaţii extrem de limitate.

British Museum se declarase încă din vara anului trecut dispus să împartă frizele Partenonului cu partea elenă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro