Sari direct la conținut

Aproximativ 3.000 de medici străini din Marea Britanie sunt verificați, după ce un fals psihiatru a fost lăsat să profeseze 22 de ani

HotNews.ro
Aproximativ 3.000 de medici străini din Marea Britanie sunt verificați, după ce un fals psihiatru a fost lăsat să profeseze 22 de ani

Aproximativ 3.000 de medici străini din Marea Britanie sunt verificați de autorități după ce a fost descoperit că un fals psihiatru, fără niciun fel de calificare, a fost lăsat să profeseze timp de 22 de ani, relatează CNN.

Zholia Alemi a fost închisă pentru fraudă în octombrie după ce și-a convins un pacient să o numească principalul beneficiar al testamentului. În cadrul anchetei a reieșit că femeia a reușit să păcălească colegiul medicilor în momentul în care s-a înregistrat, în 1995, prezentându-se ca absolventă a Universității Auckland din Noua Zeelandă.

Alemi a profitat de anumite prevederi ale legislației care le permitea doctorilor din statele Commonwealth să se înregistreze fără a da examene și fără a fi supuși unor verificări riguroase. Aceste prevederi au fost abrogate în 2003.

Colegiul medicilor a lansat o întreagă anchetă care vizează mii de medici care muncesc în Regatul Unit și care și-au înregistrat licențele urmând aceeași procedură ca Alemi.

Colegiul, care decide cine are dreptul și calificările necesare pentru a profesa în Marea Britanie, a admis că mecanismele sale de verificare erau inadecvate în anii 90 și și-a cerut scuze pentru riscurile la care a supus pacienții din această cauză.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro