Sari direct la conținut

„Ar fi un autogol de proporții istorice”: Ce a spus șeful CIA despre evoluția în acest an a războiului Rusia-Ucraina

HotNews.ro
Directorul CIA, Bill Burns, Foto: Sipa USA / ddp USA / Profimedia
Directorul CIA, Bill Burns, Foto: Sipa USA / ddp USA / Profimedia

Ucraina se va confrunta probabil cu un an greu în războiul cu Rusia în 2024, a declarat marți directorul CIA, Bill Burns, explicând că întreruperea ajutorului american pentru Kiev ar fi o eroare de „proporții istorice”, transmite Reuters.

Într-un articol publicat pe site-ul revistei Foreign Affairs, Burns a afirmat, de asemenea, că Ucraina ar putea să facă Rusia să plătească mai scump războiul pe care l-a început prin lovituri efectuate și mai departe în spatele liniei frontului.

Fost ambasador al SUA la Moscova, Burns a declarat că războiul a început să erodeze puterea președintelui rus Vladimir Putin și a sugerat că China ar putea adopta o poziție mai agresivă față de Taiwan dacă ar vedea că sprijinul SUA pentru Ucraina se diminuează.

„Acest an va fi probabil unul dur pe câmpul de luptă din Ucraina”, a scris Burns.

„Ar fi un autogol de proporții istorice”

„Dacă Statele Unite s-ar retrage din conflict în acest moment crucial și ar întrerupe sprijinul acordat Ucrainei ar fi un autogol de proporții istorice”, a adăugat șeful Agenției Centrale de Informații.

„Pentru Ucraina, provocarea este de a crea fisuri îm aroganța lui Putin și de a demonstra costul ridicat pentru Rusia al continuării conflictului, nu doar prin realizarea de progrese pe linia frontului, ci și prin lansarea unor lovituri mai profunde în spatele acestora și prin obținerea de progrese continue pe Marea Neagră”, a adăugat el.

Declarația pare să se refere la lovirea teritoriilor pe care Rusia le-a ocupat în Ucraina și le-a revendicat ca fiind ale sale, mai degrabă decât la lovituri asupra teritoriului rus propriu-zis, notează Reuters.

Administrația Joe Biden interzice Ucrainei să folosească armament furnizat de SUA împotriva unor ținte din interiorul Rusiei și a refuzat solicitările Kievului de a primi rachete cu rază lungă de acțiune. „Statele Unite nu permit și nu încurajează lovituri în interiorul Rusiei”, a declarat un oficial al administrației Biden.

În timp ce unii republicani de rang înalt din Congres sunt în favoarea continuării finanțării americane pentru Ucraina, alții de dreapta se opun, iar încercarea de a lega o astfel de asistență pentru Ucraina și Israel de o schimbare a politicii americane privind imigrația a subminat un astfel de proiect de lege în decembrie.

Congresul a aprobat mai mult de 110 miliarde de dolari pentru Ucraina după februarie 2022, dar nicio finanțare nouă de când republicanii au preluat controlul asupra Camerei Reprezentanților în ianuarie 2023.

Ar fi „prostesc” să ne lăsăm intimidați de amenințările lui Putin

Burns spune că Putin ar putea amenința cu folosirea armelor nucleare și că „ar fi o prostie să respingem în totalitate riscurile de escaladare. Dar ar fi la fel de prostesc să ne lăsăm inutil intimidați de ele”.

De asemenea, el a afirmat că, dacă Ucraina este ajutată, atunci chinezii nu ar mai fi de părere că Statele Unite „se află într-o fază avansată de declin” și ar consitui „un mesaj important al fermității cu care SUA sprijină Taiwanul”.

„Una dintre cele mai sigure căi de a reactiva concepțiile chinezești despre lipsa de perseverență americană și de a alimenta agresivitatea chineză ar fi renunțarea la sprijinul pentru Ucraina”, a mai spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro