Sari direct la conținut

Arad: O femeie a fost reținută pentru că a găsit o poșetă și nu i-a căutat proprietarul / La ce infracțiune a fost încadrată

HotNews.ro
Poseta, Foto: Andrey Popov | Dreamstime.com
Poseta, Foto: Andrey Popov | Dreamstime.com

O femeie de 43 de ani din Maramureş a fost reţinută după ce a găsit o poşetă cu bani, acte şi cu două telefoane în spatele Gării din Arad şi nu a făcut niciun demers pentru a o returna, ba chiar a şi vândut unul dintre telefoane.

Ea este cercetată pentru infracţiunea de însuşire a bunului găsit.

„Din cercetări, s-a stabilit că, în seara zilei de 19 aprilie a.c., o femeie de 43 de ani, din judeţul Maramureş, ar fi găsit o poşetă cu acte şi bani, în spatele unui bloc din zona Gării CFR Arad. În poşetă erau documente personale, 600 de lei şi 2 telefoane mobile, dintre care unul ar fi fost vândut, în aceeaşi seară, pentru 100 de lei”, anunţă IPJ Arad.

Documentele, poşeta şi un telefon au fost recuperate, urmând să fie returnate proprietarului.

Femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire a bunului găsit, urmând a fi luate şi alte măsuri preventive, dacă se impun. (News.ro)

Foto articol: © Andrey Popov | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro