Aripioara noastră arsă

Arde Notre-Dame in Săptămîna Patimilor catolicilor. M-a emoționat solidaritatea reacțiilor (prin suferința și stupoarea lor – de la prieteni din listă, la figuri publice si mari ziare la site-uri de cultură, fotografie si film – ce emoționantă poate fi această unitate în impresie și reacție, unii și aceiași plîngînd pentru aceleași lucruri) și m-a mîhnit răceala cu care au inregistrat unii creștini acest dezastru francez. Am simțit la ei cumplita satisfacție mută: “Iată ce ți se întîmplă, Occidentule păcătos, Dumnezeu nu bate cu… Dumnezeu nu doarme wink”. Măi, mereu unii sunt pe o mînă cu Dumnezeu, de partea bună a afacerii cu cel de Sus, de data aceasta în cîrdășie cu Cel ce mistuie. Alții, de la ei din sufragerie pun la cale refacerea țesutului francez din temelii! Trebuie suflecate mînecile și eliminate minciuna, hoția și veninul! Pronto! No hai și pe cai! Pentru alții prilej să scoată în evidență că ortodocșii sunt mai barosani decît catolicii în termeni de credință. De parcă nu e și a noastră mistuirea aceea. Unii făcuseră un mare “X” pe catedrala Neamului, scriind cu marker “Next”. Alții, liniștiți că “Marea minciună e în declin și odată cu ea cad și simbolurile ei clădite pe suferința omului de rind. Așa trebuie să fie! Cu sau fără îndurerea ipocrită a 99% dintre noi.”

Vai nouă!

Mi-au venit in minte rîndurile despre nihilism din cartea lui Culianu, Gnozele dualiste ale Occidentului: “Cu siguranță credința creștină mai există pe ici-pe colo. Dar iubirea revărsată într-o astfel de lume nu mai este principiul eficient și operant al celor ce se întîmplă acum. Temeiul suprasensibil al lumii suprasensibile, luat ca realitate eficientă a întregului real, a ajuns ireal. Ceea ce mai înainte condiționa și determina, sub modul finalității și al măsurii lucrurilor, esența omului și-a pierdut puterea absolută și imediată de eficiență, această putere pretutindeni eficientă. Lumea suprasensibilă a finalităților și a măsurilor nu mai trezește și nu mai suportă viața. Iată înțelesul metafizic al vorbei Dumnezeu a murit.”

O durere amară, cum numai durerea spiritului poate fi, și sentimentul cumplit că am pășit cu adevărat în eră post-creștină. Dumnezeu e o haină foarte veche pe care lumea de astăzi nu o mai îmbracă. Dumnezeu nu le mai vine. El poate fi privit cu indulgență, cu melancolie, cu cinism sau cu dispreț nesfîrșit. Eliberarea (în neant) a omului s-a petrecut. Oamenii sunt în sfîrșit raționali.

Aseară, în timp ce priveam în continuu la imaginile tulburătoare, la căderea turlei spiralate, la francezii ingenuncheați cîntind Ave Maria, simțind (așa cum spuneau mulți) doliul, ca și cum cineva drag mi-a murit, a venit Irina să îi citesc iar din doctorul Aumădoare, fiindcă era ora ei de culcare. I-am zis să deschida la ce capitol dorește și a deschis la primul. Și am tot citit pînă am ajuns la “Doctorul Aumădoare la lucru”, unde zi de zi, veneau fel de fel de animale bolnave: vulpi, iepuri de casă, foci, măgari, pui de cămilă, pe unele le durea burta, pe altele dinții și tuturor doctorul le dădea doctorii și toate se înzdrăveneau numaidecît. Și ce sa vezi, că odată a venit un fluturaș trist spunînd că “aripioara și-a ars la lumînare”, “ajută-mă, doctore Aumădoare, căci aripioara tare mă doare”. Și doctorului i se făcu milă de fluturaș și îl luă in palmă ca să îi cerceteze aripioara arsă zicindu-i: “Nu te întrista, fluturaș! Șezi colea pe scăunaș: Eu ți-oi coase din mătasă o aripioară frumoasă, nou-nouță, tot micuță și pestriță”. Apoi doctorul se duse in camera vecină și aduse din maldărul de petice de catifea, atlas, bumbac, unul albastru-deschis cu picățele purpurii și numaidecît croi din el cu foarfecele o “aripioară de toată mindrețea”. Zbură și te veselește, dar de flăcări te ferește!

Și sigur că in mintea mea doctorul Aumădoare și aripioara arsă s-au amestecat cu Doctorul din Filocalia: “Dar marele doctor este aproape de cei ce se ostenesc. El poartă neputinţele noastre şi cu rana Sa ne-a tămăduit şi ne tămăduieşte. De faţă este şi acum, punându-şi leacurile sale mântuitoare.”

• citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro