Armenia acuză Azerbaidjanul de epurare etnică în regiunea Nagorno-Karabah
Un reprezentant al Armeniei le-a declarat luni judecătorilor de la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) că blocarea de către Azerbaidjan a coridorului Lachin din regiunea Nagorno-Karabah a fost creată pentru a permite „epurarea etnică” a armenilor din zonă, relatează Reuters.
Coridorul Lachin este singura rută prin care Armenia poate trimite hrană, carburanți și medicamente în Nagorno-Karabah, o regiune care este recunoscută la nivel internațional ca făcând parte din Azerbaidjan. În jur de 120.000 de etnici armeni locuiesc în această regiune.
Coridorul este blocat din 12 decembrie când protestatari care susțin că sunt activiști de mediu au blocat traficul aici, montând baricade și corturi.
Guvernul azer neagă că s-ar afla în spatele blocadei.
Yeghishe Kirakosyan, reprezentantul Armeniei pe lângă CIJ, a declarat luni în fața instanței că blocada a dus la raționalizarea hranei și o penurie de medicamente în Nagorno-Karabah. Autoritățile azere susțin însă că etnicii armeni sunt liberi să plece din regiune.
Armenia vorbește de o epurare etnică „evidentă” în Nagorno-Karabah
„Asemenea acte evidente de epurare etnică nu își au locul în era modernă iar această instanță reprezintă ultima speranță pentru etnicii armeni din Nagorno-Karabah”, a declarat oficialul armen în fața judecătorilor.
Constantinos Salonidis, unul dintre avocații Armeniei, a declarat la rândul său în fața instanței că doar ridicarea completă a blocadei și reluarea imediată a traficului poate ameliora situația din regiune.
Audierea ce a avut loc luni la CIJ face parte dintr-un proces mai amplu intentat de Erevan în 2020, acuzând că Azerbaidjanul a încălcat o convenție cu privire la discriminarea rasială.
Executivul de la Baku a intentat un contra-proces în care acuză că Armenia, nu Azerbaidjanul, a încălcat convenția în cauză.
Situația legată de coridorul Lachin a provocat o dispută fără precedent între Armenia și Rusia, aliata sa, guvernul de la Erevan acuzând forțele ruse de menținere a păcii din Nagorno-Karabah nu își îndeplinesc sarcinile.