Sari direct la conținut

Artisti romani intr-un concert extraordinar la Filarmonica din Berlin

HotNews.ro

Un concert extraordinar de muzică clasică va fi sustinut marti, 10 decembrie, in celebra Filarmonică din Berlin, de catre soliştii Ruxandra Donose, Mihaela Martin, Frans Helmerson, Cristian Niculescu impreuna cu renumita Orchestra Berliner Symphoniker, sub conducerea muzicală a dirijorului Lior Shambadal. Concertul organizat de ICR Berlin este dedicat Zilei Naţionale a României si incheie seria de programe din acest an.

Programul concertului este compus din urmatoarele lucrari:

George Enescu – Rapsodia Română Nr. 2 în Re major

Ludwig van Beethoven – Concert pentru pian, vioară, violoncel şi orchestră în Do major Op. 56

Giuseppe Verdi – Uvertura operei La Forza del destino (Forţa destinului) şi muzică de balet din Othello

Arii din opere de Wolfgang Amadeus Mozart şi Giuseppe Verdi

Evenimentul va avea loc în sala mare a Filarmonicii din Berlin, care se numără printre cele mai prestigioase săli de concerte din lume, alături de Opera de Stat din Viena, Concertgebouw, sala Pleyel din Paris, Opera Regală Covent Garden, Metropolitan Opera New York. În 2013 s-au sărbătorit 50 de ani de la deschiderea acestei instituţii de prestigiu, a cărei clădire, proiectată de arhitectul Hans Scharoun, este considerată o contrucţie reprezentativă pentru arhitectura secolului XX. Sala mare a Filarmonicii din Berlin, cu o capacitate de peste 2 400 de locuri, este vestită nu numai pentru acustica sa deosebită, dar şi pentru inovaţia poziţionării scenei în mijlocul încăperii şi modul de aranjare a locurilor spectatorilor. Pe scena filarmonicii au avut loc concerte de muzică clasică, sub conducerea unora dintre cei mai mari dirijori, Herbert von Karajan, Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Simon Rattle, etc.

Ruxandra Donose, recunoscută ca fiind una dintre mai renumite mezzosoprane ale tinerei generaţii, a cântat pe marile scene de operă şi săli de concerte, precum Opera Regală Covent Garden, Metropolitan Opera New York, San Francisco Opera, Opéra National de Paris, Opera de Stat din Viena, Berliner Staatsoper, Los Angeles Opera, Deutsche Oper Berlin şi Teatro Real Madrid. Cântareaţa a câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale, fiind printre altele, laureată a Competiţiilor Internaţionale de la München (1990) şi Washington (1991).

Mihaela Martin se numără printre cei mai importanţi violonişti ai generaţiei sale, fiind câştigătoarea mai multor competiţii internaţionale. A concertat sub conducerea dirijorilor Kurt Masur, Nikolaus Harnoncourt, Charles Dutoit şi Neeme Järvi. Printre orchestrele cu care a cântat se numără BBC Symphony, Royal Philharmonic Orchestra, Montreal Symphony, Mozarteum Salzburg, Gewandhaus Leipzig şi Holywood Bowl.

Violoncelistul suedez Frans Helmerson este câştigător al competiţiei Cassadó din Florenţa şi al multor alte premii internaţionale. A susţinut concerte sub conducerea unor dirijori precum Seiji Ozawa, Colin Davies, Neeme Järvi, Evgeni Svetlanov, Esa-Pekka Salonen, Mstislav Rostropovich. Frans Helmerson a fost invitat la festivalurile din Verbier, Prades şi Ravinia. În anul 2002, împreună cu Mihaela Martin, Stephan Picard şi Nobuko Imai a fondat Michelangelo String Quartet.

Pianistul Cristian Niculescu a colaborat cu orchestre de renume – Cleveland Chamber Symphony, Berliner Philharmoniker, Konzerthausorchester Berlin, Norddeutscher-Rundfunk Hamburg, Münchner Philharmoniker – şi a fost invitat să cânte la festivaluri internaţionale precum Berliner Festspiele, Hamburger Musikfest, Classic Open Air Berlin-Gendarmenmarkt şi Festivalul Internaţional „George Enescu“.

Orchestra Berliner Symphoniker este prezentă pe scena culturală berlineză de mai bine de patruzeci de ani, devenind prin concertele de succes pe care le-a desfăşurat în Europa, Asia, Africa şi America de Sud un nume important în domeniu.

Lior Shambadal este dirijorul şef al orchestrei Berliner Symphoniker din anul 1997, în acelaşi timp conducând şi orchestra filarmonicii din Bogotá. A condus numeroase orchestre internaţionale în calitate de dirijor invitat şi a ocupat funcţia de dirijor şef a orchestrelor simfonice din Haifa şi RTV-Slovenia din Llubljana. Lior Shambadal s-a remarcat şi în calitate de compozitor, compunând atât muzică de cameră cât şi lucrări simfonice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro