Artisti romani la Targul de arta Supermarket 2014 de la Stockholm
Lateral ArtSpace va participa în perioada 14-16 februarie la cea de-a opta ediţie a târgului alternativ de artă Supermarket, organizat anual în cadrul Casei de cultură a oraşului Stockholm (Kulturhuset).
În spaţiul expoziţional dedicat, Lateral ArtSpace va prezenta o expoziție de grup coordonată de Dragoș Bădiță, Cristina Curcan și Lucian Indrei, în care opt tineri artiști români problematizează relația omului contemporan cu obiectele și lucrurile care-l înconjoară. Vor fi expuse lucrări ale artiştilor: Dragoș Bădiță, Flaviu Cacoveanu, Cristina Curcan, Ioan Grosu, Ana-Maria Huluban, Lucian Indrei, MuLu (Cristina Curcan și Lucian Indrei), Ștefan Pop şi George Roșu.
Lateral ArtSpace este un spațiu non-profit fondat în 2012 și coordonat de Dragoș Bădiță, Cristina Curcan și Lucian Indrei. Asociaţia îşi desfăşoară activitatea în cadrul Fabricii de Pensule din Cluj-Napoca şi este destinată realizării de proiecte și expoziții de către artiști emergenți locali, naționali sau internaționali. Proiectul a fost inițiat ca un răspuns la lipsa posibilităților de expunere pentru tineri artiști.
Târgul alternativ de artă Supermarket, iniţiat în 2006, este un spațiu dinamic care pune accent pe promovarea inițiativelor artistice independente și pe promovarea artiștilor tineri. În calitate de partener al târgului încă din 2007, ICR Stockholm susţine participarea Lateral ArtSpace în acest context internaţional, unde asociatia îşi va prezenta activitatea alături de alte 72 de galerii şi proiecte artistice din întreaga lume.
Anterior, Institutul Cultural Român de la Stockholm a facilitat prezenţa la Supermarket a spaţiilor de artă Centrul pentru Introspecţie Vizuală din București (2009), Fabrica de Pensule din Cluj (2010) şi Club Electro Putere din Craiova (2011).