Așadar avem PNRR. Ce urmează?

„Există motive pentru care au fost stabilite ținte și jaloane în Plan, deci inclusiv în Planul României, care trebuie respectate pentru alocarea următoarei tranșe și oferim tot sprijinul, toată consilierea de care este nevoie pentru a vă asigura că îndepliniți aceste criterii de referință pentru a urma pașii necesari ca tranșa să poată fi alocată. Există un sistem de control foarte bun pentru a ne asigura că banii contribuabililor europeni sunt investiți așa cum trebuie.”[1]

Ursula von der Leyen

Gata, este oficial! Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR, penerereu’ cum mai este el cunoscut, este ca și aprobat. Ne-a spus-o însăși președinta COM, Ursula von der Leyen, la noi acasă la București, după întrevederi cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Florin Cîțu și o vizită la Spitalul Universitar de Urgență. Desigur, ar mai fi un mic hop de trecut, și anume aprobarea în Consiliul Uniunii Europene, pentru că numai după ce Consiliul va da undă verde PNRR-ului României vor putea intra primele fonduri în țară, și anume prefinanțarea de 13% (circa 3,6 miliarde de euro).

Premierul Florin Cîțu, optimist ca de obicei, crede că vom putea conta pe acești bani încă de la finele lunii noiembrie. Să fie într-un ceas bun!

PUȚINĂ ISTORIE

S-a tot vorbit despre PNRR, dar oricât de mult s-ar scrie, s-ar vorbi și se va dezbate, tot vor rămâne destul de multe lucruri de spus: până la urmă, nu-i așa, este un plan cum România nu a mai implementat nici măcar pe vremea când țara era o dictatură și făcea planuri cincinale, iar dictatorul ateriza cu elicopterul în vizitele de teren pentru a înregistra progresele de pe șantierele patriei.

Ori, exact despre un plan cincinal vorbim și acum, care demarează, iată, la finele anului 2021, în plină criză guvernamentală, și ar trebui să se încheie în 2026, când ar fi bine ca, după ce se trage linia și se fac socotelile, să avem deja facturate cele 29,3 miliarde de euro.

Ca să înțelegem mai bine ce ni se cere să facem, sub atenta monitorizare a Comisiei Europene, nu strică puțină istorie. Așa cum se observă din figura de mai jos, în anul 1989 PIB-ul României era de 42,11 miliarde de dolari SUA (circa 800 de miliarde de lei). În banii de astăzi, ar fi cam 90 de miliarde de dolari SUA. Pe atunci veniturile bugetare (vezi Legea nr.13/1988 privind bugetul anului 1989) se ridicau la circa 52% din PIB (absolut convențional!), adică la aproximativ 22 miliarde de dolari de atunci, echivalent circa 43 de miliarde de dolari de astăzi.

Făcând paritatea cu euro, în 1989 România ar fi avut un PIB de 77 miliarde euro și un buget, aprobat prin Legea nr.13/1988, de 36,8 miliarde de euro.

Deci, acești 30 de miliarde de euro pe care îi primim în intervalul 2021 – 2026 ar fi echivalentul unei finanțări care în 1989 reprezenta 38% din PIB-ul României comuniste. Ar fi reușit atunci România, sub conducerea centralizată a unui guvern comunist, să implementeze în cinci ani proiecte echivalente (în total) cu 38% din PIB? Foarte probabil da.

Să nu uităm că în acei ani se cheltuiau pentru investiții cam 30 – 35% din buget; deci la sume echivalente, Ceaușescu ar fi cheltuit în proiecte de investiții, într-un cincinal, circa 72 de miliarde de euro, adică ceva mai puțin decât cele 79,9 miliarde de euro pe care îi are disponibili România ca fonduri europene între 2021 și 2028.

Poate că investițiile guvernului comunist nu au adus competitivitate economică și reziliență a societății, dar nici nu-și propuneau așa ceva. Obiectivele urmărite erau exclusiv politice. Exista însă capacitatea de mobilizare necesară pentru a implementa proiecte de anvergură și voința de a le duce la capăt, ceea ce astăzi cam lipsește.

Ca să nu cădem în nostalgie, să facem și o precizare, capital de importantă: în vremea guvernelor comuniste nu exista cu adevărat disciplină financiară și guvernanță. Multe decizii se luau ad-hoc, la inițiativa factorului politic, sau chiar a unui singur om, adică unul dintre cei doi din cuplul Ceaușescu. Carențele de guvernanță din România de astăzi au rădăcini serioase în practicile instituționale ale acelor vremuri.

Preocuparea pentru capacitatea României de a implementa PNRR este reală; Cristian Ghinea, fostul ministru USR-PLUS al fondurilor europene observa recent: „Sunt în total 507 jaloane și ținte în PNRR și la fiecare șase luni se poate bloca întreg programul dacă nu livrăm aceste jaloane. Sunt extrem de îngrijorat de partea de implementare. Era oricum dificil să intri într-o logică de alocare financiară periodică și condiționată de rezultate. Pur și simplu acest stat nu așa funcționează. Nu avem o reală bugetare multianuală, nu avem spending reviews (vom începe să avem prin PNRR), nu avem finanțare per rezultat. Dimpotrivă, avem inversul: finanțare pe bază istorică și fără niciun audit de rezultat. Cu o administrație anchilozată și cu un sistem politic unde încurajat este blocajul. Și fără criză politică ar trebui să ții multe mingi în aer ca să nu se blocheze PNRR.”[2]

Și ministrul educației, Sorin Câmpeanu, este preocupat de același lucru: nu avem capacitate dovedită de implementare de mari proiecte. Prin PNRR educația poate accesa fonduri de 3,6 miliarde de euro, cea mai mare sumă pe care Ministerul Educației a avut-o la dispoziție de la integrarea României în UE, observă Sorin Câmpeanu, însă: „Este o provocare imensă, pentru că avem o slabă capacitate de absorbție, lucru care ne face să fim extrem de atenți. Vorbim despre constituirea unor nuclee cu ajutorul cărora să putem organiza licitațiile care urmează. Vom elabora câte două-trei caiete de sarcini pentru unele obiective, vom fi foarte exigenți. Multe linii de finanțare vor fi descentralizate către zone locale și acel ministru al educației care nu va reuși să valorifice aceste resurse nu va mai avea la dispoziție nici măcar scuza pe care toți miniștri educației au avut-o până acum, aceea că nu am avut resurse.”[3]

CRIZA POLITICĂ DE LA BUCUREȘTI ESTE (ȘI) DESPRE ACCESUL LA BANII EUROPENI

„Este o situație delicată, să nu spun gravă, dar este delicată. (…) Criza politică, până la urmă, față de criza ce ne așteaptă în această iarnă la prețul energiei electrice și la gaze, este o criză minoră. Guvernul actual, indiferent câte moțiuni de cenzură se depun, trebuie să găsească o soluție foarte rapid, în două săptămâni, pentru această situație care ne așteaptă și asta este prima noastră preocupare în Guvern. Chiar astăzi am avut discuții și cu premierul și cu ceilalți colegi. Sigur, după moțiunea de cenzură vom vedea ce se va întâmpla, dar și lipsa majorității, criza guvernamentală trebuie rezolvată.”[4]

Am citat opinia unuia din liderii fostei coaliții guvernamentale, și anume Kelemen Hunor, care insistă (cel puțin declarativ) încă de la începutul crizei pe ideea relansării dialogului între formațiunile care au format până de curând majoritatea guvernamentală pentru a identifica soluțiile de continuare a acestui proiect politic, având în vedere că urmează o perioadă complicată, cu o iarnă ce se anunță dificilă și luând în considerare, de ce nu, și miza marilor proiecte de investiții: PNRR și Programul „Anghel Saligni”.

După ce PNL și-a soluționat în weekend, în mod previzibil, problema cu alegerile interne și în măsura în care și USR-PLUS își va rezolva problemele similare în weekendul apropiat, dar și în condițiile în care Curtea Constituțională și-a făcut cunoscută decizia (cu unanimitate de voturi!) potrivit căreia Guvernul a avut dreptate să acuze un conflict de natură constituțională pe tema nerespectării procedurii privind supunerea la vot a moțiunii de cenzură pe care au depus-o partidele AUR în asociere cu USR-PLUS, câteva perspective destul de clare se deschid în privința modului în care ar putea fi soluționată criza.

În primul rând, PSD a depus marți, 28 septembrie ac., propria moțiune de cenzură, care va fi votată astfel înaintea celei depuse de AUR și USR-PLUS, și a invitat partidele interesate în debarcarea guvernului Cîțu să o voteze. Atât liderii AUR, cât și cei ai USR-PLUS au anunțat că vor vota prima moțiune de cenzură care va fi supusă procedurii în Parlament.

Ludovic Orban, recent îndepărtat din funcția de președinte al PNL, a atenționat că președintele Klaus Iohannis (autorul moral, se pare, al îndepărtării lui Orban de la vârful partidului) nu va putea să-l nominalizeze ca premier tot pe Florin Cîțu, dacă acesta va fi debarcat prin moțiune de cenzură, invocând în acest sens o decizie a Curții Constituționale[5]. Desigur, președintele Iohannis va putea încerca să-l renominalizeze pe Florin Cîțu, dar nu va face altceva decât să prelungească criza guvernamentală, pentru că în mod sigur decizia sa va fi contestată de Curtea Constituțională, cu rezultat previzibil.

Pe de altă parte, Florin Cîțu a ținut să afirme că PNL nu va mai negocia cu USR-PLUS dacă această formațiune va vota moțiunea de cenzură depusă de PSD[6]. Doar că debarcarea sa din poziția de premier, ca și posibila schimbare de lider la USR-PLUS[7] sunt evenimente care pot schimba radical pozițiile de negociere deja anunțate.

Personal înclin să văd soluționarea crizei guvernamentale prin cheia rezultatului vizitei Ursulei von de Leyen la București, în urma căreia putem spune că avem certitudinea că până la finele anului în curs primele fonduri (granturi) prevăzute a finanța PNRR urmează să intre în România. Ori perspectiva de a gestiona în următorul cincinal fonduri suplimentare cadrului financiar multianual de 29,3 miliarde de euro a început să producă o oarecare frământare și la nivelul PSD. Opoziția de dragul opoziției până în 2024, doar cu gândul de a câștiga pe linie acele alegeri, sunt cioara de pe gard și nu vrabia din mână.

Iar vrabia din mână înseamnă, cumulat, moțiunea de cenzură, posibilitatea de a colabora punctual cu AUR și USR-PLUS în a face efectivă debarcarea premierului Cîțu și precedentul creat de decizia Curții Constituționale, care îl pune pe actualul președinte al PNL în imposibilitatea de a forma un nou guvern. Așa că PSD a plusat: dacă AUR și USR-PLUS vor debarcarea guvernului Cîțu, să voteze moțiunea noastră de cenzură[8] și apoi să mergem la anticipate![9]

Barometrul opiniei publice, septembrie 2021. Sursa: CSSC Avangarde

Alegerile anticipate clamate de PSD pot avea o rațiune dintr-o singură perspectivă, la care am să mă refer imediat. Mai întâi să observăm că sondajele de opinie dau PSD la 36% (CURS) – 37% (Avangarde) intenție de vor, AUR la 14% și UDMR la 5%; în timp ce PNL se află la 19% (CURS) – 20% (Avangarde) și USR-PLUS la 11% (CURS) – 13% (Avangarde).

PSD nu poate forma o majoritate cu AUR și UDMR împreună (este evident de ce), iar o coaliție cu USR-PLUS este improbabilă. Și atunci de ce ar prefera alegeri anticipate? În speranța că va obține mai mult, adică peste 45%? PSD este un partid experimentat și știe că speranțele nu sunt un bun sfătuitor.

Alegerile anticipate sunt o soluție bună dintr-o singură perspectivă: vor conduce la formarea unei largi și stabile coaliții PSD – PNL. În funcție de procentele obținute la alegerile anticipate, formațiunea câștigătoare va propune premierul, care poate fi și un tehnocrat agreat de președintele Klaus Iohannis. După care PSD și PNL își vor împărți ministerele, autorități și agențiile astfel încât să fie satisfăcută dorința tuturor de a avea acces la resursele de dezvoltare din PNRR.

Ce alte avantaje vede PSD în opțiunea pentru anticipate? Posibilitatea ca alegerile să fie organizate de un guvern condus interimar de un premier de sacrificiu, cel puțin în primele luni de iarnă, pentru că un guvern rezultat din alegerile anticipate nu va putea fi format decât undeva în orizontul lunii februarie 2022. În acest mod nemulțumirile populației pentru costurile mari ale trecerii lunilor de iarnă vor fi decontate majoritar de PNL. de iarna 2021 – 2022, formând o majoritate PNL – PSD în care cele două partide intră la paritate, conform rezultatului alegerilor din toamna anului 2020. Depinde de cuplul Ciolacu – Stănescu dacă vor accepta această propunere sau vor prefera să obțină mai mult insistând astfel pentru precedentul alegerilor anticipate.

Chiar dacă USR-PLUS va fi condus, după 3 octombrie, de Dacian Cioloș, este puțin probabil ca acest partid să își dorească să continue coaliția cu PNL și UDMR, chiar dacă unii lideri și-ar dori-o. Probabil cel mai bun exemplu este cel al lui Cristian Ghinea, care ar avea toate motivele să își dorească să continue munca la ministerul fondurilor europene. Doar că acest minister este improbabil să mai fie cedat de PNL la negocieri. Așa că, resemnat, Cristian Ghinea a anunțat deja că lucrează la un think-tank „…care să monitorizeze și să asiste implementarea PNRR”[10].

Cu siguranță, think-tank-ul anunțat de Ghinea nu-și va propune doar o monitorizare critică, așa cum o face EFOR, de exemplu[11], și va încerca să conteze și pe contracte de consiliere și, de ce nu, management de proiect cu Guvernul în perioada următoare. Iar politic, USR-PLUS poate evolua natural în opoziție, mult mai potrivit profilului său, atât timp cât guvernarea l-a adus în sondaje inclusiv sub nivelul AUR.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro