Asaltul asupra Capitoliului: Cea mai aspră sentință primită de unul dintre participanți -peste 7 ani de închisoare / Bărbatul a fost denunțat de propriul fiu

Un bărbat din Texas care a participat la atacul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie, înarmat cu un pistol, și și-a amenințat proprii copii să tacă în legătură cu rolul său în tentativa de răsturnare a rezultatului alegerilor prezidențiale a fost condamnat la mai bine de șapte ani de închisoare.
Guy Reffitt, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit vinovat în martie pentru cinci infracțiuni, inclusiv obstrucționarea unei proceduri oficiale, relatează BBC.
Este cea mai aspră pedeapsă aplicată unui participant la atacul asupra Capitoliului.
Aproape 900 de persoane au fost acuzate în legătură cu asaltul din 6 ianuarie, violențele fiind încurajate de președintele perdant Donald Trump, care, la rândul său, este cercetat de o comisie pentru rolul jucat atunci.
Reffitt nu a intrat efectiv în clădirea Capitoliului, alături de susținătorii lui Trump care contestau rezultatul alegerilor prezidențiale din noimebrie 2020 câștigate de democratul Joe Biden.
Bărbatul s-a retras după ce un ofițer l-a stropit cu spray în față, dar dovezile video îl surprind pe Reffitt conducând mulțimea pe una dintre scările exterioare.
Anunțând luni sentința de 87 de luni de închisoare, judecătorul districtual american Dabney Friedrich a declarat că acțiunile și declarațiile lui Reffitt sunt ”afirmații înspăimântătoare la granița delirului”.
Potrivit documentelor instanței, el le-a spus membrilor miliției din care făcea parte că plănuia să o tragă pe președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, din clădirea Capitoliului, de glezne, astfel încât să se lovească cu capul de fiecare treaptă, până jos.
Reffitt a fost denunțat la FBI de către fiul său, Jackson, în vârstă de 18 ani la acea vreme. Băiatul le-a spus anchetatorilor că tatăl său l-a amenințat cu moartea.