Sari direct la conținut

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews.ro
Realizată la bordul Apollo 8 de Bill Anders, această fotografie emblematică arată Pământul care se zărește de dincolo de suprafața lunară în 1968, Foto: NASA / Zuma Press / Profimedia
Realizată la bordul Apollo 8 de Bill Anders, această fotografie emblematică arată Pământul care se zărește de dincolo de suprafața lunară în 1968, Foto: NASA / Zuma Press / Profimedia

Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii – a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în apele de lângă Insulele San Juan în Statul Washington, relatează The Guardian.

„Familia este devastată”, a afirmat fiul său, Lt. Col. Greg Anders, în retragere din forţele aeriene, care a confirmat decesul pentru Associated Press, scrie news.ro. „A fost un pilot grozav şi ne va fi teribil de dor de el”, a declarat Greg Anders.

Fostul astronaut în vârstă de 90 de ani a spus că fotografia Earthrise era cea mai semnificativă contribuţie a sa la programul spaţial, având în vedere impactul ecologic pe care l-a avut, împreună cu asigurarea faptului că modulul de comandă şi modulul de serviciu Apollo 8 funcţionează.

O informaţie potrivit căreia un avion de tip mai vechi s-a prăbuşit în apă şi s-a scufundat în apropierea extremităţii nordice a insulei Jones, a venit în jurul orei 11.40, a declarat şeriful din San Juan, Eric Peter.

Doar pilotul se afla la acel moment la bordul avionului Beech A45, potrivit Asociaţiei Federale de Aviaţie.

Senatorul de Arizona Mark Kelly, care este şi el astronaut pensionar al NASA, a scris pe platforma socială X: „Bill Anders ne-a schimbat pentru totdeauna perspectiva asupra planetei noastre şi asupra noastră cu celebra sa fotografie Earthrise de pe Apollo 8. El m-a inspirat pe mine şi generaţii de astronauţi şi exploratori. Gândurile mele sunt alături de familia şi prietenii lui”.

William Anders a spus într-un interviu din 1997 că nu a crezut că misiunea Apollo 8 este lipsită de riscuri, dar că există motive naţionale, patriotice şi de explorare importante pentru a merge mai departe.

El estimase că există aproximativ şi riscul ca echipajul să nu se întoarcă. Anders a explicat că bănuia că Cristofor Columb a navigat având şanse mai slabe.

Anders a povestit odată experienţa ca parte a unui documentar BBC despre misiune. Şi-a amintit cum Pământul arăta fragil şi aparent nesemnificativ din punct de vedere fizic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro