Sari direct la conținut

Atac dur al lui Iordache la adresa lui Tudorel Toader: Când ai greșit, îți dai demisia sau ești remaniat / Toader: Am înțeles că îndemnurile dvs vor să mă provoace mai mult la un angajament public, ceea ce nu voi face

HotNews.ro
Florin Iordache, Foto: Hotnews
Florin Iordache, Foto: Hotnews

Deputatul PSD Florin Iordache l-a atacat dur pe Tudorel Toader, la dezbaterea moțiunii opoziției împotriva ministrului Justiției, Iordache reproșându-i lui Toader că schimbat din OUG 7 articole pe care nu ar fi trebuit să le modifice și că dă lecții la televizor, în loc să aibă dezbateri cu cei din sistem, așa cum a făcut Viorica Dăncilă, care a dezamorsat criza din justiție. El i-a cerut lui Toader să spună astăzi și aici când va da Ordonanța de Urgență pentru prevederile din Codurile penale declarate neconstituționale de Curtea Constituțională.

Florin Iordache a vorbit în numele grupului PSD și i-a cerut lui Toader să răspundă la câteva întrebări punctuale, una dintre ele fiind de ce vrea să transforme în direcție Secția de anchetare a magistraților.

Iordache i-a reproșat lui Toader că a adoptat OUG 7 fără să se consulte cu asociațiile magistraților, iar din noua ordonanță care modifică OUG 7 a eliminat ce nu trebuia. El a exemplificat cu articolul 57, care interzicea delegările pe funcții la parchete: „A fost o greșeală că ați abrogat art 57. O să ne trezim, daca nu clarificați, că exact cum e la DNA, să nu avem șef de secție, va fi și la alte parchete, Va fi o perpetuare”.

Deputatul PSD a avut și o recomandare pentru Toader: „Am câștigat în Parlament pentru că am reușit să așezăm la aceeași masă și puterea, și opoziția, și asociațiile magistraților (…) Domnule ministru, înainte de a da lecții la televizor, ar fi trebuit să procedați ca doamna Dăncilă, care a inițiat consultări cu magistrații și a dezamorsat criza din justiție”.

„Domnule ministru, am luat voturi să fim la putere ca să ne îndeplinim ce am promis – o justiție în slujbă cetățeanului, ca să nu mai fie abuzuri. Avem o decizie și am stabilit de peste două luni cu privire la articolele constituționale din codurile penale. Aveți obligația să ne spuneți azi și acum când veți da ordonanța. Sincer, domnule ministru, am înțeles că tot ce ați făcut dumneavoastră e bine, iar ce e rău e în Parlament. Eu aș spune nu, pentru că noi aici am ascultat pe toata lumea, inclusiv opoziția. Luați exemplul doamnei Viorica Dăncilă – ascultând pe toată lumea, putem avea niște legi mai bune”, a spus Iordache.

Concluzia deputatului PSD: „Când consideri că ai greșit, fie îți dai demisia din funcția de ministru, fie ești remaniat”.

Tudorel Toader: Am înțeles că îndemnurile dvs vor să mă provoace mai mult la un angajament public, ceea ce nu voi face

După aceste critici, Iordache l-a invitat pe ministru să ia cuvântul, din timpul PSD.

„Am înțeles că îndemnurile dvs vor să mă provoace mai mult la un angajament public, ceea ce nu voi face”, a spus Toader, argumentând că ministrul „nu decide, el propune”, moment în care Iordache l-a atenționat prima oară să „finalizeze” intervenția.

Ministrul Justiției s-a lansat în noi explicații legate de un proiect de lege pentru modificarea articolului 104, transmițându-i lui Iordache: „cât timp proiectul de lege se află la dvs sigur că îl puteți modifica”.

După ce l-a mai atenționat o dată să finalizeze explicațiile, Florin Iordache i-a tăiat microfonul și l-a invitat să țină conferința de presă „afară”.

„Vă mulțumesc, conferința de presă afară, mulțumesc mult, declar ședința închisă, la revedere”, a spus Florin Iordache.

Tudorel Toader, întrebat despre demisie

Întrebat cum comentează aducerea în discuție de către Florin Iordache a remanierii, Tudorel Toader a afirmat că dacă se va hotârî acest lucru va „respecta decizia luată”.

„Dacă se va hotârî remanierea mea voi respecta decizia luată urmând procedurile legale și îmi voi îndeplini obligația până în ultimul minut, când apare în Monitorul Oficial numele următorului ministru”, a răspuns acesta.

Ministrul a nuanțat însă că această discuție poate să apară „la dânșii în partid (PSD, n.r.), dar sunt mai mulți acolo”.

„S-au făcut doi ani de când sunt ministru, e o experiență interesantă, am valorificat cunoștințele pe care le-am avut ca judecător constituțional, mi-am îndeplinit obligațiile de ministru – vă asigur – cu bună credință”, a mai spus el.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro