Atac la Tesla și China: Ford lansează Fathom, un pickup electric de sub 30.000 de dolari
Compania americană aduce pe piață o camionetă electrică ieftină, construită pe o platformă nouă cu care vrea să revină pe profit, potrivit CNBC.
Noul pickup electric de dimensiuni medii gata de lansare se va numi Fathom. Prețul de pornire anunțat de Ford Motor este de 28.350 de dolari.
La această sumă se adaugă taxe de livrare şi transport în valoare de 1.595 de dolari, astfel că preţul final ajunge la 29.945 de dolari. Constructorul își respectă astfel obiectivul de a lansa un model electric sub pragul de 30.000 de dolari.
Producția noului Ford Fathom va fi asigurată de uzina Louisville Assembly Plant din statul Kentucky, unde se va folosi un nou proces de fabricaţie dezvoltat de companie.
Clienții vor putea trimite precomenzi la începutul anului 2027. Primele livrări sunt programate pentru a doua parte a aceluiaşi an. Până în acest moment, designul noului model nu a fost prezentat, însă câteva imagini de la testări au fost făcute publice de Ford.
Why Ford Chose The Fathom Name For Its Sub-$30,000 Truck https://t.co/oLqNV8qfBw
— Forbes (@Forbes) August 6, 2026
Photo: Ford pic.twitter.com/AMR4PwpBWk
Fathom marchează debutul noii platforme Universal Electric Vehicle (UEV). Această arhitectură este considerată esenţială de către Ford pentru ca divizia sa de vehicule electrice să redevină profitabilă până în 2029.
Obiectivul asumat de constructorul american este ca fiecare model bazat pe platforma UEV să genereze profit în decurs de un an de la lansare. În același timp, vehiculele trebuie să poată concura, din punctul de vedere al costurilor, cu Tesla şi cu producătorii chinezi.
Momentul lansării vine pe fondul unui ritm de adopţie în scădere pentru vehiculele electrice, dar și în contextul în care au fost eliminate stimulentele acordate consumatorilor din SUA pentru achiziţia acestor mașini.
Anul trecut, Ford a raportat costuri de restructurare de 19,5 miliarde de dolari strict pe activitatea din domeniul vehiculelor electrice.