Atac în fața principalului spital din Gaza, zeci de răniți și morți. Armata israeliană spune că lovitura a vizat o ambulanță care era folosită de Hamas
Ministerul palestinian al Sănătăţii controlat de Hamas a anunţat că un bombardament israelian la intrarea principalului spital din Gaza s-a soldat vineri cu „zeci de morţi şi de răniţi”, informează AFP.
Potrivit sursei citate, bombardamentul a vizat „un convoi de ambulanţe care se pregătea să transporte răniţi de la spitalul al-Shifa” spre frontiera cu Egiptul. „Acest masacru a făcut zeci de morţi şi de răniţi”, a spus un responsabil palestinian.
Într-o înregistrare video a AFPTV, se pot vedea mai multe trupuri şi răniţi lângă o ambulanţă avariată.
Aceste imagini arată de asemenea civili transportând răniţi cu corpurile însângerate. Alţi oameni zac pe pământ, proiectaţi probabil de suflul exploziei în maşinile parcate la marginea drumului.
BBC Verify a studiat trei videoclipuri și a stabilit că au fost filmate în afara spitalului Al-Shifa și au fost încărcate în această după-amiază. Într-un videoclip, există oameni filmați întinși în bălți de sânge, pe drum, lângă vehicule. Unii sunt grav răniți, iar alții nu se mișcă.
În cele trei videoclipuri, au fost numărate în jur de 20 de persoane rănite sau posibil moarte. Nu există niciun crater vizibil în filmările pe care văzute până acum și nici resturi sau schije vizibile.
Armata israeliană spune că erau teroriști în ambulanță
Forțele de Apărare Israelului susțin că au efectuat un atac aerian asupra unei ambulanțe în nordul Fâșiei Gaza, pe care a identificat-o ca fiind folosită de o celulă Hamas, în apropierea unei zone de luptă.
„Mai mulți teroriști Hamas au fost uciși în lovitură”, spune armata, adăugând că va publica mai multe informații în curând.
„Avem informații care demonstrează că metoda de operare a Hamas este de a transfera teroriști și arme în ambulanțe”, a precizat armata israeliană potrivit Times of Israel. „Subliniem că această zonă este o zonă de luptă. Civilii din zonă sunt chemați în mod repetat să evacueze spre sud pentru propria lor siguranță”, se adaugă într-un comunicat.
În prezent, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas, 16 dintre cele 35 de spitale din Fâşia Gaza nu funcţionează, pentru că au fost bombardate sau pentru că nu mai au carburant pentru generatoarele lor.
Mai devreme în timpul zilei de vineri, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht, a afirmat că „sunt situaţii când ei (palestinienii) folosesc un vehicul civil pentru a transporta terorişti”.
„Noi nu tragem asupra ambulanţelor şi spitalelor dacă înţelegem că acestea sunt doar civile şi fac ceea ce ele sunt menite să facă”, a adăugat el.
Armata israeliană a acuzat pe 27 octombrie mişcarea islamistă palestiniană Hamas că „duce războiul din spitalele” din Gaza, ceea ce Hamas dezminte.