Sari direct la conținut

Atacul cu rachete asupra Kiev: Moscova susține că a distrus tancuri şi vehicule blindate livrate de ţări din Europa de Est

HotNews.ro
Atacul cu rachete asupra Kiev: Moscova susține că a distrus tancuri şi vehicule blindate livrate de ţări din Europa de Est

Rusia afirmă că a distrus, în atacul cu rachete lansat duminică dimineață asupra Kievului, tancuri şi vehicule blindate furnizate Ucrainei de către ţări din Europa de Est, scrie AFP.

Loviturile rusești de duminică asupra capitalei ucrainene Kiev sunt primul atac de acest fel după mai multe săptămâni de liniște.

„Rachete de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune lansate de forţele aerospaţiale ruse la periferia Kievului au distrus tancuri T-72 furnizate de ţări din Europa de Est şi alte blindate care se aflau în hangarele unei companii de reparare a vagoanelor feroviare”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov.

Anterior, primarul Kievului, Vitali Klitschko, anunţase că atacuri aeriene rusești au avut loc în zorii zilei în cartierele Darniţki şi Dniprovski, din sud-estul capitalei ucrainene.

Potrivit forţelor aeriene ucrainene, mai multe rachete de croazieră au fost lansate în direcţia Kievului de la bordul unor avioane ruseşti TU-95 din Marea Caspică, una dintre acestea fiind distrusă.

Un calm relativ revenise în ultimele săptămâni în orașul Kiev, rușii renunțând la asaltul lor asupra capitalei pentru a se concentra pe estul Ucrainei.

___

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro