Atacuri americane în Siria împotriva unor obiective care au legătură cu Iranul
Statele Unite au lansat duminică lovituri în Siria împotriva a două obiective legate de Iran, ca răspuns la atacurile asupra personalului american din regiune, a declarat secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, relatează AFP, citat de Agerpres.
„Forţele armate americane au lansat astăzi lovituri de precizie asupra unor instalaţii din estul Siriei folosite de Corpul Gardienilor revoluţiei islamice din Iran şi de grupuri afiliate Iranului, ca răspuns la atacurile continue împotriva personalului american din Irak şi Siria”, a declarat Austin într-un comunicat.
„Loviturile au fost efectuate împotriva unui centru de antrenament şi, respectiv, a unei reşedinţe protejate din apropierea oraşelor Albu Kamal şi Mayadeen”, a spus el.
Este pentru a treia oară în mai puţin de trei săptămâni când armata americană vizează obiective din Siria despre care spune că au legătură cu Iranul, care sprijină diverse grupuri armate acuzate de Washington că sunt la originea unei recrudescenţe a atacurilor împotriva forţelor sale în Orientul Mijlociu.
Statele Unite au vizat miercuri un obiectiv de depozitare a armelor legat de Teheran, iar pe 26 octombrie armata americană a lovit alte două instalaţii din Siria despre care a afirmat că sunt folosite de Iran şi de organizaţii afiliate. Statele Unite au declarat că aceste lovituri nu au provocat victime