Atentatul cu bombă contra procurorului bulgar e posibil să fi fost înscenat, susține opoziția / De unde vin semnele de întrebare?
Presupusa tentativă de asasinat de săptămâna aceasta asupra procurorului general al Bulgariei e posibil să fi fost înscenată, susțin unii demnitari bulgari, în contextul în care apar tot mai multe dubii cu privire la probele care susțin versiunea oficială a desfășurării evenimentelor, potrivit Politico, citat de Rador.
Autoritățile au afirmat luni că procurorul șef al țării, Ivan Gheșev, a scăpat nevătămat după ce o bombă amplasată la marginea șoselei a explodat în timp ce trecea pe lângă ea.
Borislav Sarafov, șeful Serviciului Național de Investigație, a relatat despre o explozie „extrem de puternică” generând o coloană înaltă de foc și un crater lat de trei metri în carosabil. „Evident că bomba era menită să ucidă”, a declarat el presei bulgare.
Reporterii care au ajuns la locul exploziei în numai câteva ore au găsit doar o porțiune mică de iarbă ușor răscolită, astfel că au apărut imediat comentarii sarcastice pe rețelele sociale. Unele dintre cele mai cunoscute personaje din opoziția bulgară s-au alăturat acestui cor al dubiilor.
Urmările presupusei explozii arată mai degrabă ca și cum cineva ar fi încercat să „sperie iepuri” decât să ducă la capăt un asasinat, a declarat, glumind cu jurnaliștii bulgari, Asen Vasilev, cofondator al partidului anticorupție Continuăm Schimbarea.
Gheșev e un personaj controversat în Bulgaria. În calitate de procuror șef, el deține puterea de a inculpa presupuși mafioți care – afirmă lideri ai opoziției – s-au infiltrat până la cele mai înalte niveluri ale statului. Dar el nu o face, spun ei, iar atentatul ar fi putut fi înscenat de oficiali corupți care vor să-l scape de apelurile de a fi tras la răspundere.
„Această presupusă tentativă de asasinat are drept principal obiectiv împiedicarea reformei radicale a Parchetului, prin glorificarea victimei”, a declarat Atanas Atanasov, copreședinte al partidului Bulgaria Democratică, precizând că există „dovezi clare ale înscenării”.
Ilian Vassilev, fost ambasador la Moscova, a comparat incidentul cu o campanie de dezinformare rusească și a afirmat că ar putea prevesti acțiuni de reprimare. „Gheșev a folosit manualul Kremlinului prin aceea că a creat o criză cu scop publicitar pentru a justifica agresiunea”, a declarat el.
Europol a anunțat joi că s-a oferit să contribuie la anchetă. Ministerul de interne a refuzat să comenteze.