Atentie, in Rai fumatul este interzis! (de Radu Preda)
In Romania, Luc Besson este (re)cunoscut de publicul larg pentru „Al cincilea element”, iar de lumea subtire a cinefililor pentru „Leon”.
Pe cei din urma ii lasam deoparte deoarece, daca le-am da cuvantul, vor avea numai vorbe de ocara pentru „Angel-A”, dupa modelul imparatul este gol! Intr-adevar, pentru cunoscatori, densitatea concesiilor facute de Besson in ultima sa pelicula depaseste valorile admisibile.
Prin urmare, filmul nu trebuie privit din perspectiva intelectuala si se recomanda parasirea salii de cinema cu zece minute inainte de final. Dar, din fericire, mai sunt si alte perspective. Cum ar fi aceea, foarte probabila, a dorintei de a nu intra in niciuna dintre cele cinci sali in care ruleaza simultan „Codul lui Da Vinci”.
Daca vreti „altceva”, filmul lui Besson este o alegere inspirata. Singurul regret ar putea fi ca, la sfarsit, cineva incearca sa va abureasca cu o poveste puerila. Plusurile insa primeaza.
Si pentru a incheia capitolul de analogii, mentionam ca Milla Jovovich, preferata regizorului, a fost inlocuita cu o daneza, pe cat de necunoscuta, pe atat de spectaculoasa, iar impetuosul Bruce Willis – cu un algerian mic de statura si foarte timid, pe care l-ati mai vazut in „Amelie”, in rolul lui Lucien, vanzatorul handicapat de zarzavaturi.
De fapt, analogia se opreste la regizor, intrucåt cele doua filme nu mai au altceva in comun. „Angel-A” este un film cu buget redus, atat de redus incat a fost folosita pelicula alb-negru, fara efecte speciale, fara viziuni futuriste. Beneficiaza in schimb de filmari de exceptie, intr-un Paris incremenit, parca depopulat si pus la dispozitia regizorului.
Nimeni nu se misca in cadru fara voia lui Besson, ceea ce, trebuie sa recunoastem, este o performanta intr-un loc atat de aglomerat.
Povestea este despre ingeri. Sau, mai bine spus, despre ingerul pazitor al fiecaruia dintre noi. Chiar asa, v-ati pus vreodata problema cum arata ingerul vostru pazitor? Probabil ca nu.
In viziunea lui Besson, ingerul lui Andr? (Debbouze) este o blonda periculoasa de un metru optzeci, care poate indeplini orice dorinta si fumeaza ca un turc pentru ca, spune ea, in Rai fumatul este interzis! Veti spune, probabil, ca Andr? este norocos. E un punct de vedere.
Eu, personal, as prefera ca ingerul meu sa fie o baba de 90 de ani, dar care sa nu se indragosteasca de mine si sa-si piarda puterile. Parerea mea…
P.S. Cat despre „Codul lui Da Vinci”, lucrurile sunt foarte complicate. Cine a citit cartea se va plictisi de moarte, iar cine n-a citit-o probabil ca nu va intelege mare lucru. Cum insa eu am citit cartea, garantez doar pentru prima parte a afirmatiei precedente. Ceilalti n-au decat sa riste.
Inger la Paris
SUA, 2005
Titlul original: Angel-A
Scenariul si regia: Luc Besson
Distributia: Jamel Debbouze, Rie Rasmussen
Comedie, 90 minute
Rating IMDB: 4,9/10
Rating SFin: 7/10