Sari direct la conținut

Atenţionarea cod galben de ninsori pentru sud-estul țării a fost prelungită

HotNews.ro
Linie inzapezita, Foto: CFR
Linie inzapezita, Foto: CFR

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până la ora 23:00 atenţionarea cod galben de ninsori, care inițial era în vigoare până la ora 20:00 în estul și sud-estul Munteniei și Dobrogei.

Atenţionarea vizează judeţele Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi şi, parţial, Constanţa şi Tulcea. Până la ora 20.00, atenționarea cod galbenă este valabilă și pentru București.

Meteorologii avertizează că în estul şi sud-estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. Spre seară, aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze în general de 40-45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Conform sursei citate, pe arii restrânse, ninsori slabe vor fi şi în sudul Moldovei şi în restul Munteniei, iar pe litoral precipitaţiile vor fi mixte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro