„Au greșit documentele”. Zeci de recruți ruși stau de două zile sub cerul liber pentru că nu știu cărei unități militare îi aparțin
- Redactia Hotnews
Pe rețelele de socializare au devenit virale noi imagini cu zeci recruți ruși care stau pe iarbă, sub cerul liber, de două zile pentru că „practic au greșit documentele și nicio unitate nu ne acceptă”.
„Așa și-au petrecut timpul două zile mobilizații din orașul Anapa, Krasnodar, în general. Practic au greșit documentele și nicio unitate nu ne acceptă. Vorbesc în special de Anapa, ai căror reprezentanți ne-au trimis la centrul de distribuire din Kransodar. Nu ne-au pus ștampilele care ne-ar fi trimis la unitatea din Sevastopol. Am fost aduși la Maikop. Un colonel ne-a permis să intrăm în unitate la 10 seara ca să nu înghețăm. Dar dimineața, cei care nu erau pe liste și nu aveau ștampilă, au fost dați din nou afară pe teritoriul unității. Fără mic dejun, prânz, cină. Așa că, uită-te, tovarășe primar din Anapa cum sunt lăsați oamenii în voia sorții”, spune un recrut într-o filmare distribuită pe Twitter de Dmitri, fondatorul site-ului War Translated.
Mobiks from Anapa in Russia did not receive the necessary stamps to be allocated to a military unit, and now they have to spend time outside. pic.twitter.com/55qWlOjMEv
— Dmitri (@wartranslated) October 15, 2022
Până acum tot au fost distribuite imagini cu recruți ruși care ori nu au primit pregătirea necesară, ori au fost pusă să își cumpere provizii pe cont propriu.
Soldați ai armatei de invazie trimisă de președintele rus Vladimir Putin în Ucraina s-au filmat plângându-se că au fost abandonați într-o pădure, fără mâncare și apă, doar cu pușca din dotare.
Citește și: