Au trecut 14 ani de la evenimentele „Piata Universitatii”

Intervalul 13-15 iunie 1990 a ramas cunoscut ca momentul deplin al celei mai sangeroase mineriade de care s-au servit autoritatile acelei vremi, in frunte cu actualul sef al statului, pentru a se debarasa de Opozitia politica, aflata in coagulare si reunita in Piata Universitatii intr-un miting ce a durat mai mult de 50 de zile.

Manifestarea-maraton a inceput de la cateva mitinguri electorale desfasurate in ziua de 22 aprilie, aratau Dan Pavel si Iulia Huiu in volumul Nu putem reusi decat impreuna. O istorie analitica a CDR. “Manifestatia s-ar fi stins de la sine daca fortele de ordine si cei care dadeau ordine nu ar fi comis un sir de abuzuri si greseli”, au argumentat autorii citati.

Manifestarile de protest au fost sustinute de organizatii civice cum ar fi Asociatia “16-21 Decembrie”, “Alianta Poporului”, Liga Studentilor din Universitate. Acestora li s-au alaturat, in 25 aprilie, GDS, GID, Frontul Democratic Antitotalitar s.a.

Tot atunci a fost citita in Piata o declaratie in care se arata caracterul anticomunist al manifestatiei, expunandu-se principalele idei sustinute de cei care se reunisera in “zona libera de neocomunism”. “Dorim scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist.

Inlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si aparatul ei represiv in timpul perioadei 1945-1989”, se arata in Declaratia citita in Piata Universitatii.

O idee majora a constituit-o asumarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, care cerea ca in Legea electorala sa fie cuprinsa interdictia ca cei care au facut parte din fosta nomenclatura si din fosta Securitate sa mai candideze.

Declaratia, citata din volumul Cinci ani din istoria Romaniei al autoarei Domnita Stefanescu, se incheia cu teza ca “Ion Iliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revolutiei incepute in decembrie 1989”.

Dupa doua zile, s-a venit cu completarea solicitarilor: incetarea subordonarii guvernamentale a Televiziunii si a Radioului, autorizarea unor posturi independente, formarea unei comisii de anchetare a violentelor si abuzurilor savarsite de organele de ordine dupa 22 decembrie, urmarirea penala cadrelor MI si MApN care au participat la represiunea din decembrie 1989 asemenea oricaror infractori.

Dupa alegerile din 20 mai, autoritatile au incetat sa mai tolereze fenomenul Piata Universitatii, iar in 13 iunie s-a ordonat degajarea zonei. Incidentele dintre manifestanti si fortele de ordine au culminat cu interventia minerilor din Valea Jiului, condusi de Miron Cozma, care s-a erijat intr-un fel de bodyguard de serviciu prompt si fidel al presedintelui Iliescu.

Prezentul arata ce s-a castigat din solicitarile din Piata. Fostii nomenclaturisti si securisti au continuat sa fie prezenti direct sau indirect in functii-cheie ale puterii. Presiunile administrative sau economice asupra presei exista. Desi exista posturi-alternativa la Televiziunea guvernului, acestea nu sunt tocmai independente.

Care sunt responsabili de abuzurile din decembrie 1989 si dupa nu au fost sanctionati. Partial, ideile din Piata au fost reluate de un grup tineri din PD. Cozmin Gusa a inceput sa adune semnaturi pentru ca punctul 8 de la Timisoara sa devina lege. Colegul sau, Aurelian Pavelescu, sustine curatarea sistemului de justitie de fosti securisti.

Dintre personalitatile care au animat Piata Universitatii, unele au trecut in anonimat, altele continua sa exercite influenta. Dintre cei care atunci se voiau o alternativa la Iliescu, cu exceptia lui Stelian Tanase, care face parte din staff-ul de campanie al Aliantei PNL-PD, nu se mai vede nimeni.

Dupa castigarea alegerilor de catre CDR, Ana Blandiana a incetat sa mai aiba un cuvant de spus in cadrul Conventiei, la fel si Alianta Civica. Emil Constantinescu, retras din viata politica in 2000, nu si-a revenit nici astazi. Constantin Ticu Dumitrescu a ramas fidel unui PNTCD aflat la marginea scenei politice.

In schimb, cei care conduc fortele de opozitie de azi sunt doi ministri ai guvernelor feseniste. Theodor Stolojan, ministru al Finantelor in iunie 1990, a devenit seful Guvernului dupa inlaturarea lui Roman. In Guvernul Stolojan, Traian Basescu era ministru al Transporturilor. Dintre cei aflati la putere atunci, doar Roman s-a aranjat pentru anonimat. Restul continua impreuna.