Sari direct la conținut

AUDIO Directorul general al CNADNR despre starea drumurilor: Nu sunt bani suficienti, vom continua sa facem lucrari ieftine

HotNews.ro

In Romania nu pot fi efectuate lucrari serioase de infrastructura din cauza bugetului foarte redus alocat sectorului, fapt pentru care Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) se multumeste doar cu reparatii asfaltice ieftine. Aceasta este explicatia oferita de directorul general al CNADNR, Dorina Tiron pentru starea jalnica in care se gasesc drumurile din reteaua nationala. Dorina Tiron mai are o explicatie: drumurile nationale sunt degradate si din cauza fenomenului de inghet-dezghet.

  • Cu un buget mic, adopti o situatie de criza, sa acoperi gropile asa cum spuneti dumneavoastra. Nu te apuci sa construiesti sau sa reconstruiesti drumuri„, a declarat directorul general al CNADNR pentru HotNews.ro.

Asculta interviul telefonic cu Dorina Tiron, Director General CNADNR

Descarca interviul in format MP3

Banii pe care ii are la dispozitie CNADNR sunt folositi pentru reparatii facute pe drumuri care au fost deja reabilitate, iar acestea nu reprezinta decat 30% din reteaua nationala. Dupa cum afirma Dorina Tiron, in ultimii 15 ani au fost reabilitate doar 30% din drumuri. Dupa numai cinci ani, un drum necesita interventii noi si astfel CNADNR o ia de la capat cu cele 30% din reteaua nationala.

Chiar si A2 necesita reparatii. Mai ales pe portiunea Drajna-Bucuresti au aparut deja gropi care trebuie acoperite. Cand va fi facut acest lucru nici macar reprezentantii CNADNR nu stiu. „Portiunea Drajna-Bucuresti a fost pusa in functiune in 2004. Suntem in 2010, in mod normal ar fi trebuit sa facem o interventie. Nu am facut-o pentru ca nu am avut bani. O sa o facem cand o sa avem bani„, a spus Dorina Tiron.

Cele mai multe drumuri din reteaua nationala, adica 70%, au durata de serviciu depasita. Pentru acestea nu se anunta prea curand lucrari de modernizare, fapt care va duce la o degradare si mai mare. Un exemplu de drum degradat este Iasi-Vaslui. Trebuie precizat ca Dorina Tiron a fost, din 2007 pana in 2009, dar si intre anii 2003 si 2006, director al Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi. Aceasta considera ca drumul nu este foarte degradat, ci este doar denivelat si va intra in reabilitare in 2011.

Dorina Tiron: In ultimii 15 ani, am reabilitat 30% din drumuri

„In conditiile in care nu sunt bani suficienti sa facem niste interventii serioase la drumuri, vom continua sa facem interventii curative, adica ieftine. Cum am facut si pana acum. Se cheama reparatii asfaltice (…)In ultimii 15 ani, am reabilitat 30%. Si pe aceste 30%, ganditi-va ca au trecut 15 ani si trebuie sa faci interventii. Atata timp cat nu o sa avem buget la cerinte nu o sa putem avea drumurile pe care le visam cu toti”, a spus Dorina Tiron. Potrivit acesteia, un drum reabilitat necesita interventii dupa cinci ani.

Intrebata ce se intampla in cazul drumurilor stricate, desi au fost reabilitate recent, Tiron a spus ca este responsabilitatea constructorului sa efectueze reparatiile. Un astfel de caz este drumul Drajna-Slobozia care este degradat chiar daca abia a fost reabilitat, constructorul fiind SC ADP Grup Colas SA Constanta. „Acel drum este in garantie. Noi avem o comisie care o sa estimeze toate degradarile, o sa ia masurile, o sa stabilim ce interventie o sa faca constructorul si cand. O sa va dam un comunicat”, a precizat Tiron. Aceasta spune ca si drumurile afectate de zapezi vor fi reparate, insa doar dupa ce „temperaturile ne vor permite”.

Cat platim pentru drumuri cu gropi

  • Pentru utilizarea drumurilor nationale, conducatorii de autovehicule trebuie sa scoata o multime de bani din buzunar, platind atat roviniete cat si o multime de taxe percepute de CNADNR. Pretul unei roviniete difera in functie de tipul vehiculului si a perioadei de utilizare. O rovinieta valabila un an poate costa pana la 1.210 euro, aceasta fiind platita de cei care conduc vehicule de transport marfă, care au o greutate mai mare de 12,0 tone cu minimum 4 axe. In cazul unui autoturism, o rovinieta de 7 zile costa 3 euro, iar una valabila 12 luni ajunge la 28 euro. Despre roviniete puteti citi mai multe aici.
  • CNADNR percepe o serie de taxe, de la tarife de trecere a podului peste Dunare de la Fetesti-Cernavoda pana la tarife de utilizare a drumurilor de interes national. Aflati de aici care sunt taxele impuse pentru utilizarea drumurilor nationale.  
  • Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2009 al CNADNR, veniturile si sursele de finantare a companiei totalizeaza 7.685.139.870 lei. Din aceasta suma, veniturile din exploatare se ridica la 1.335.016.600 lei. Sursele de la bugetul statului totalizeaza 4.571.490.000 lei. Mai multe despre bugetul de venituri si cheltuieli al CNADNR cititi aici.

NOTA: In cadrul unei campanii HotNews.ro, vom investiga detaliile uneia dintre marile afaceri din Romania: asfaltarea.

  • De ce drumurile Romaniei se strica mai repede decat in alte tari
  • Cine se face vinovat pentru calitatea slaba a lucrarilor: firmele de asfaltari, CNADR, Ministerul Transporturilor, legea care reglementeaza regimul licitatiilor, politica de investitii a autoritatilor (Guvern, Consilii Judetene, Primarii)
  • Solutii pentru ca drumurile sa nu se mai strice la iesirea din fiecare iarna si la cateva luni dupa reabilitare
  • Citeste si Harta detaliata a celor mai stricate drumuri din Romania realizata de cititorii HotNews.ro
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro