Sari direct la conținut

AUDIO Un cal a scăpat din boxă într-un avion şi obligă pilotul să se întoarcă la New York

HotNews.ro
Boeing 747, Foto: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia
Boeing 747, Foto: Robert Harding Productions / robertharding / Profimedia

​Un avion cargo belgian care a decolat din New York a fost nevoit să se întoarcă la Aeroportul Internațional John F. Kennedy, deoarece un cal a scăpat din boxa sa de la bordul avionului, a informat marți presa americană, relatează AFP.

ABC News a raportat, citând o înregistrare a controlului aerian, că animalul a reușit să se dezlege la o jumătate de oră de la decolare. Avionul se afla deja la aproximativ 9.500 m deasupra nivelului mării.

Pilotul aeronavei, un Boeing 747 aparţinând Air Atlanta Icelandic, a cerut autorizaţia să se întoarcă la New York, după ce echipajul nu a fost în măsură să asigure întoarcerea în siguranţă a calului în boxă.

”Nu avem probleme de zbor, dar trebuie să ne întoarcem la New York pentru că nu reuşim să aducem înapoi în boxă calul”, a spus pilotul în această înregistrare, postată pe YouTube.

De asemenea, pilotul solicită ca la aterizare să fie prezent un medic veterinar.

Pilotul cere în înregistrare ca un veterinar să fie prezent la aterizare.

Avionul a fost nevoit să deverseze aproximativ 20 de tone de carburant deasupra Oceanului Atlantic, înainte să poată ateriza.

El şi-a reluat zborul la puţin timp după ce s-a întors şi a aterizat la Liège, în Belgia, în dimineaţa următoare, potrivit site-ului de specialitate FlightRadar24, relatează News.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro