​AUDIO VIDEO Ce tip de arme a vandut Romania in Libia inainte de 89, cat de bune erau si ce poate face Gaddafi impotriva aliatilor. Explicatiile fostului sef al spionajulului militar, generalul (r) Decebal Ilina

„Asta se intampla in anii 80, va dati seama ca si atunci armamentul nu era extrem de performant. Era un armament pentru vremea respectiva modest, care dupa 30 de ani nu mai poate fi luat in calcul ca performant. Dar sigur ca e un armament cu care ei intre ei se pot omori”, a declarat fostul sef al spionajului militar din anii 90, generalul (r) Decebal Ilina, la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro – RFI realizata de Dan Tapalaga. Ilina sustine ca Romania a exportat, inainte de 89, pistoale mitraliera, armament de artilerie, inclusiv anti-aeriana, dar nu „arme foarte sofisticate”, total ineficiente inpotriva tehnicii utilizate azi in Libia de aliati.

• Vezi in text cum comenteaza fostul sef al spionajului militar telegrama Wikileaks in care se spune ca o firma romaneasca a semnat in 2008 un contract pentru vanzarea in Libia a 100.000 de arme tip AK 47.
• Cat au costat cele doua fregate achizitionate in 2003 de guvernul Nastase, de ce nu pot fi trimise in Libia si cat ar costa sa devina operationale.
• Asculta integral interviul in varianta AUDIO si vezi fragmente VIDEO. Asculta in interviu o relatare din Emirate despre reactia tarilor arabe dupa interventia aliatilor in Libia si explicatiile Laurei Sitaru, specialist in civilizatie arabo – islamica (min 12.30 – 19.30).
  

Asculta integral interviul cu generalul (r) Decebal Ilina si interventia Laurei Sitaru din Emiratele Arabe.

Descarca fisierul audio in format MP3

Cele mai importante declaratii facute de fostul sef al spionajului militar Decebal Ilina la Discutia de Luni:

• Cele doua fregate nu pot fi trimise in Mediterana pentru a putea participa la o eventuala blocada navala impotriva Libiei sau de a participa direct la conflict, din cauza ca, atunci cand au fost achizitionate cele doua fregate a fost planificat sa se faca o operatiune de modernizare a acestor fregate care presupunea sistemele de armament, sistemele de comunicatii, sistemele de conducere a focului, operatiune care ar fi presupus cateva sute de milioane de euro, resurse pe care armata romana nu le-a gasit. Deci, fregatele nu pot fi utilizate intr-un conflict militar de asemenea amploare.
• Atunci eram foarte optimisti (n.r. in 2003). Credeam ca va urma imediat un contract care sa fie semnat si sa treaca la modernizarea acestor fregate, dar resursele financiare n-au fost identificate. Cele doua fregate au costat 180 de milioane de lire, deci aproape 300 de milioane de euro.
• Putem vorbi si de un cost politic al achizitionarii acestor fregate, pentru ca Romania la vremea respectiva – ne amintim foarte bine – avea nevoie de bunavointa tarilor membre NATO, pentru ca noi eram in plina negociere de integrare in UE si NATO si, proabil ca, intr-un fel, Romania trebuia sa faca anumite gesturi de bunavointa fata de fiecare guvern in parte.

• Nu stiu cum a evoluat ancheta pe teritoriul romanesc, stiu ca au existat astfel de suspiciuni, stiu ca au fost identificate si niste persoane, care erau persoanele de legatura intre BAE System si Romania, ca de fapt Romania a facut contractul cu BAE System. Armata engleza a predat aceste fregate firmei British Aerospace System, care a facut o oarecare operatiune cosmetica acestor fregate inainte de a fi livrate Romaniei, dar nu stiu deznodamantul acestei anchete. Oricum, suspiciuni au existat, cu atat mai mult cu cat Romania, in perioada respectiva, avea discutii si cu alte tari, Germania, Olanda, care aveau astfel de fregate pe care nu le mai foloseau si care le-ar fi putut vinde probabil la preturi mai convenabile armatei romane. 
• Marinarii romani se instruiesc pe aceste fregate, participa la anumite exercitii si asteapta cu indreptatita mandrie sa se declanseze procesul de modernizare a acestor fregate ca intr-adevar ele sa fie operationale. Cateva sute de milioane de euro, depinde de ce anume sisteme de armament, dar vorbim de doua-trei sute de milionane de euro, cel putin.
• Romania n-ar putea participa cu aviatia proprie, dar ar putea din punct de vedere umanitar sa participe fie cu spitale de campanie, fie cu avioane de transport Hercules pentru transportul trupelor si materialelor in teatrul de razboi sau alte mijloace pe care Romania le-ar putea avea la indemana.
• Eu cred ca seful statului a ales o varianta de asteptare, o varianta prudenta, in a prezenta un punct de vedere asteptand decizia NATO. A si spus ministrul de externe ca ne vom supune deciziilor pe care NATO le va lua. Daca NATO va lua decizia sa se implice militar, ceea ce nu cred, atunci Romania isi va preciza punctul de vedere, daca NATO a luat deocamdata decizia de a sustine embargoul sigur ca si Romania isi va preciza propriul punct de vedere. Nu cred ca a fost o mare greseala faptul ca Romania a asteptat si nu s-a grabit sa prezinte un punct de vedere.
• Conflictul dintre coalitie si armata libiana este asimetric, dezechilibrat. Armamentul coalitiei e supersofisticat fata de armamentul de care dispune Gaddafi. El dispune de armament de provenienta sovietica, deci invechit, si de armament occidental, dar arme foarte vechi. Are cateva avioane Mirage, luate in anii 70, dar stim ca dupa atentatul de la Lockerbie s-a institutit un embargo international impotriva livrarilor de arme in Libia. Pana in 2004. Libia nu numai ca n-a mai avut acces la armament modern, dar nici posibilitatea nici sa asigure piesele de schimb necesare pentru mentinerea in stare de functionare a armamentului de care dispune. Deci, dispune de cateva sute de avioane, de artilerie anti-aeriana. Aproape 300 de avioane, care sunt MIG-uri 21 si 23, care nu pot face fata unui asemenea conflict, sunt departe de avioanele Mirage, Phantom sau F16 folosite in acest conflict. 
• Romania a avut colaboarari cu Libia, inclusiv pe zona militara, in care a exportat armament usor, deci armament de infanterie, munitie de infanterie, armament de artilerie, anumite proiectile de artilerie, chiar armament de antiaerian, am participat la realizarea unor obiective militare, a unor fabrici militare, pentru ca era interesul lor sa-si industrializeze tara si sa aiba propria industrie de aparare. Asta se intampla in anii 80, va dati seama ca si atunci armamentul nu era extrem de performant. Era un armament, pentru vremea respectiva modest, care dupa 30 si de ani nu mai poate fi luat in calcul ca e performant. Dar sigur ca e un armament cu care ei intre ei se pot omori.

• Romania a exportat pistoale, pistoale mitraliera, munitie, armament de artilerie, inclusiv de artilerie anti-aeriana, niste baterii 2X30 de mm, deci au fost niste colaborari, dar nu pe armamente foarte sofisticate pentru ca nici Romania nu producea la vremea respectiva armament foarte sofisticat. (…) E utilizabil ca un sistem de aparare anti-aerian, deci impotriva unor tinte aeriene care survoleaza spatiul tarii respective, dar daca vorbim de echipamentele coalitiei sigur ca armamentul asta e absolut ineficient, in plus prima grija a coalitiei este sa anihileze toata reactia anti-aeriana: fie ca vorbim de radare, fie ca vorbim de rachete sau de tunuri antiaeriene. Si vor zbura la inaltimi joase probabil dupa ce sistemul de aparare antiaeriana al Libiei va fi distrus, altfel vor zbura la inaltimi la care nu vor putea fi atinse.
• Prin bombardamentele punctuale se incearca in primul rand sa se anihileze in totalitate sistemul de aparare antiaerian, sistemul de comunicatii, sistemul de conducere strategica si, bineinteles, liniile de aprovizionare logistica a trupelor. 
• Creantele astea vin din spate, deci dinainte de 90, cand exista o colaboare. Exista o colaboare, in care Romania exporta echipamente, avea oameni, specialisti care construiau drumuri, cai ferate, lucrau la imbunatatiri funciare, la imblanzirea desertului, samd dupa care Libia platea in general cu petrol. Existau asa numitele operatiuni compensatorii. Sigur ca a ramas o suma de circa 60 de milioane de dolari, care n-a putut fi stinsa prin operatiunile acestea de compensare, intre care 30 si ceva de milioane  pe echipamente militare. 
• Dupa ce s-au reluat relatiile cu Libia, deci dupa 2004, inclusiv printr-o vizita a presedintelui Basescu la Tripoli, s-a incercat sa se gaseasca solutii ca Romania sa recupereze aceste creante. Sigur, caracterul lui Gaddafi se vede foarte clar. La miliardele de dolari pe care el le incasa anual din exporturile de petrol se gandea la tot felul de alte lucruri, dar nu se gandea la stingerea datoriilor fata de o tara cu care se considera la vremea respectiva prietena, cum era Romania.  
• Romania n-a mai exportat, pe timpul cat a existat acest embargo. Romania a respectat cu sfintenie acest embargo. Nici intalniri cu delegatii libiene care vizau exporturi sau importuri de produse militare n-au mai avut loc, iar dupa 2004 erau destul de aroganti libienii, care aveau bani, si erau curtati de marile companii de tarile occidentale. Ei ar fi vrut pe banii lor sa cumpere echipamente supersofisticate, si n-au mai reluat dupa 2004 colaboarea cu Romania, in ciuda faptului ca a existat un interes din partea industriei romanesti de a colabora cu Libia, care de fapt acum era o tara care nu mai era supusa nici unui embargo.

O telegrama diplomatica americana din 2008, publicata de site-ul WikiLeaks, evoca un contract in baza caruia o companie romaneasca trebuia sa exporte arme automate in Libia, dupa ce Londra a refuzat sa dea licenta de export unei firme britanice, de teama ca armele ar putea ajunge in zone sensibile, informeaza Mediafax. Potrivit telegramei diplomatice, redactata de ambasada americana la Tripoli si datata 6 noiembrie 2008, compania britanica York Guns ar fi trebuit sa exporte in Libia 130.000 de arme automate Kalasnikov, actionand ca intermediar intre o parte ucraineana, neidentificata, si responsabili cu achizitiile din Comitetul de Aparare din Libia (echivalentul Ministerului Apararii). Ambasada Marii Britanii la Tripoli se temea insa ca Guvernul libian ar putea intentiona sa re-exporte armele catre Guverne sau grupari rebele armate din Ciad si Sudan. Prin urmare, Guvernul britanic a decis la 30 octombrie 2008 sa nu aprobe licenta de export pentru York Guns. In schimb, Muhammad el-Obeidi, un om de afaceri libian care are legaturi cu regimul lui Muammar Gaddafi, a afirmat la 23 octombrie ca a semnat un contract cu o companie romaneasca (NFI), pentru exportarea din Romania in Libia a 100.000 de arme automate de tip AK-47.

• Nu stiu, daca ar fi fost asa, nu vad care ar fi culpa societatilor romanesti. Libia era o tara asupra careia nu mai era instituit nici un fel de embargo, nici un fel de restrictie internationala, era o tara care semna contracte de miliarde cu Franta, cu Italia, cu alte tari, deci nu vad de ce n-ar fi fost si Romania la unele exporturi pe care ar fi putut sa le faca. Deci e posibil, dar nu e absolut nici o culpa din partea Romaniei. (…) N-am auzit de NFI, proabil ca e o companie privata. 
• Trebuie sa fie o cerere de oferta din partea unei tari, si nu din partea unei companii private, care se adreseaza fie unei companii care este licentiata sa faca exporturi in Romania, fie unei fabrici care produce armamentul respectiv. Societatea care primeste cererea de oferta o verifica si vede daca este din partea autoritatilor, daca e dintr-o tara care nu e supusa unui embargo, si atunci merge la ANCEX – la Agentia Nationala de Control a Exporturilor – acolo exista un comitet interministerial din 12 persoane (vama, ministerul de externe, sri, ministerul apararii, samd, toate structurile) unde se analizeaza cererea de oferta, daca se ajunge la concluzia ca nu se incalca nici un fel de reguli se licentiaza exportul respectiv. 
• Romania, din dorinta de a nu fi suspicionata, cum a fost mult timp suspectata ca a facut tot felul de incalcari de emboargouri – desi n-a incalcat niciodata nici un embargo, noi vorbim de dupa 1990 – cere un asa numit Certificat de Control al Livrarii, asa zis CCL prin care autoritatea respectiva, daca vorbim de ministerul libian al apararii, confirma ca armamentul care a fost exportat din Romania a ajuns pe teritoriul Libiei. Mai departe, ce face el cu el, ca-l foloseste in interior sau isi asuma un risc – pentru ca in contract scrie ca n-are drept sa-l exporte – si isi asuma un risc sa-l reexporte intr-un spatiu care ar fi supus unui embargo si, astfel, armament romanesc sa ajunga intr-un astfel de spatiu, e posibil. 

Nota: Emisiunea Discutia de Luni poate fi ascultata si pe frecventele Radio France International incepand cu orele 19.10.