Aur: Băncile centrale îl cumpărau într-un ritm record. De ce îl vând acum?

Metalul prețios nu funcționează doar ca un scut împotriva crizei, ci și ca un instrument de gestionare a acesteia.

Costurile tot mai mari ale energiei, presiunile valutare și nevoia imediată de lichiditate determină unele bănci centrale să lichideze o parte din stocul de aur, perturbând unul dintre pilonii principali ai pieței în ultimii ani, scrie Naftemporiki.

Aurul a fost considerat în mod tradițional refugiul suprem în perioadele de turbulențe. Însă actuala criză geopolitică pare să scoată în evidență o altă latură, mai puțin discutată: pentru unele bănci centrale, acesta se transformă acum într-o sursă de finanțare imediată.

După ani de cumpărări care au susținut creșterea prețurilor, piața vede acum primele semne clare ale unor vânzări masive, pe măsură ce războiul, creșterea prețurilor petrolului și aprecierea dolarului sporesc nevoia de numerar.

Aurul spot, tranzacționat în jurul a 4.838 de dolari pe uncie, a scăzut cu aproximativ 10% față de maximele sale istorice de la sfârșitul lunii ianuarie, intrând într-o fază de corecție în ciuda unui risc geopolitic sporit.

Această evoluție reprezintă o inversare bruscă față de perioada anterioară, când băncile centrale au absorbit cantități mari de aur și au funcționat ca un pilon principal de susținere a prețurilor.

Vânzare de supraviețuire

Potrivit analiștilor de piață, motivele din spatele acestei schimbări sunt direct legate de presiunile cauzate de război. Prețurile mai mari ale petrolului apasă asupra economiilor care depind de importurile de energie, în timp ce volatilitatea cursurilor de schimb obligă unele autorități monetare să intervină mai agresiv pe piața valutară.

În același timp, nevoile fiscale sunt în creștere. După cum notează Nikki Sills de la MKS Pamp, multe bănci centrale „stăteau pe o pușculiță foarte profitabilă”, în timp ce aurul se afla în jurul valorii de 5.000 de dolari pe uncie. Acum, o parte din aceste rezerve sunt folosite pentru a acoperi cheltuielile sporite pentru energie și apărare sau pentru a susține monedele aflate sub o presiune intensă.

În aceeași ordine de idei, Steve Bryce de la Standard Chartered subliniază că slăbiciunea monedelor din piețele emergente a împins unele bănci centrale să vândă aur pentru a-și stabiliza cursurile de schimb.

Piețele emergente în prim-plan

Dovezile sugerează că tendința este mai pronunțată în economiile emergente, unde apreciarea dolarului american și costurile mai mari de împrumut pun în dificultate și mai mult mediul financiar.

Turcia este de departe cel mai bun exemplu. Conform unui raport al Metals Focus, rezervele sale oficiale de aur au scăzut cu 131 de tone în martie, prin swap-uri și vânzări directe, pe măsură ce autoritățile au încercat să sprijine lira. Moneda turcească a scăzut și mai mult față de dolar de la izbucnirea războiului cu Iranul.

O imagine similară apare și în alte părți. Se pare că Rusia și-a redus rezervele de aur în ultimele luni, probabil pentru a acoperi deficitele bugetare, în timp ce Ghana a vândut și ea rezerve pentru a spori lichiditatea în valută.

Chiar și în Polonia, a cărei bancă centrală a fost cel mai mare cumpărător de aur în 2024 și 2025, guvernatorul a luat temporar în considerare vânzarea unei părți din rezervele sale pentru a finanța cheltuielile de apărare.

Un pilon cheie se pierde

Această schimbare este deosebit de semnificativă deoarece băncile centrale au fost unul dintre cei mai constanți și puternici factori de cerere pe piața aurului în ultimii ani. Achizițiile lor au compensat ieșirile de capital din partea investitorilor occidentali și au susținut traiectoria ascendentă a prețurilor.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, băncile centrale au cumpărat anual peste 1.000 de tone de aur între 2022 și 2024, un nivel record pentru cererea sectorului oficial global. În 2025, achizițiile au fost limitate la 863 de tone, deoarece participanții la piață s-au confruntat cu o volatilitate fără precedent a prețurilor.

Natixis consideră că recenta scădere a prețului aurului se datorează parțial faptului că unele bănci centrale vând rezerve fie pentru a-și susține monedele, fie pentru a finanța nevoile energetice. Banca mai notează că randamentele mai mari ale obligațiunilor americane fac ca aurul, care nu oferă randament, să fie mai puțin atractiv.

La aceasta se adaugă retragerea investitorilor individuali din pozițiile pe aur, ceea ce amplifică presiunea descendentă.

O mișcare tactică sau începutul unei schimbări mai profunde?

În ciuda redresării, mulți de pe piață avertizează rapid că această vânzare masivă de lichidități ar putea fi mai degrabă tactică decât structurală. Adrian Ash de la BullionVault rezumă logica astfel: băncile centrale au cumpărat aur drept garanție în anticiparea unei crize; acum, că a lovit criza, îl folosesc ca sursă de finanțare.

La rândul său, Shaokai Fan de la Consiliul Mondial al Aurului subliniază că tocmai această evoluție evidențiază rolul aurului ca activ de rezervă în perioadele de stres: este un activ lichid care, de obicei, are performanțe bune în fazele de incertitudine și poate fi utilizat atunci când apare nevoia.

În același timp, piața nu exclude o revenire a cumpărătorilor dacă corecția continuă. Jucători precum China au profitat din punct de vedere istoric de scăderile de prețuri pentru a-și crește stocurile, ceea ce ar putea acționa ca un „minim” pentru ca aurul să scadă.

Întrebarea este acum dacă aceasta este o reacție temporară la presiunea războiului sau primul semn al unei schimbări mai substanțiale în comportamentul băncilor centrale pe piața aurului. Deocamdată, singura certitudine este că metalul prețios nu acționează doar ca un scut împotriva crizei, ci și ca un instrument pentru gestionarea acesteia.