Sari direct la conținut

Austria a relaxat condițiile de intrare în țară / Când intenționează autoritățile să elimine majoritatea restricțiilor

HotNews.ro
Control Coronapas in Austria, Foto: Erwin Scheriau / AFP / Profimedia Images
Control Coronapas in Austria, Foto: Erwin Scheriau / AFP / Profimedia Images

Austria relaxează începând de marţi reglementările privind accesul pe teritoriul său, după două luni de restricţii asociate pandemiei de coronavirus, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi persoanele care au trecut prin boală, precum şi cele care deţin un test COVID-19 cu rezultat negativ vor putea să intre în Austria începând de marţi.

În ultimele două luni, persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus nu aveau permisiunea de a pătrunde pe teritoriul austriac. Pentru industria turismului, este important ca ţara să poată primi un număr cât mai mare de turişti pentru restul sezonului de iarnă, cei mai mulţi urmând să vină probabil din Germania.

Austria intenționează să elimine restricțiile în luna martie

Începând din 5 martie, aproape toate restricţiile asociate noului coronavirus vor fi anulate în Austria. Doar purtarea măştii sanitare FFP2 va rămâne obligatorie în anumite spaţii publice.

O excepţie o reprezintă însă oraşul Viena, unde autorităţile locale doresc să menţină pentru moment o parte dintre restricţii, de exemplu în domeniul gastronomiei, prin restricţionarea accesului pentru publicul general – doar persoanele care prezintă dovada vaccinării anti-COVID-19 sau a trecerii prin boală putând să intre în restaurante.

Rata de incidenţă pe şapte zile, care era până recent de 2.200 de cazuri la 100.000 de locuitori, a început să prezinte o tendinţă de scădere în Austria. Situaţia din spitalele austriece, mai ales în secţiile de terapie intensivă, este stabilă.

Vaccinarea anti-Covid a devenit obligatorie pentru întreaga populație adultă a Austriei de la începutul lunii februarie.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro