Autorităţile propun prelungirea carantinei pentru municipiul Sibiu și pentru alte 6 localități din Sibiu, pentru încă o săptămână

Autorităţile propun prelungirea carantinei în municipiul Sibiu pentru încă o săptămână, incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus fiind de 7,43 la mie. Alte şase localităţi din judeţ sunt vizate de aceeaşi propunere.
Potrivit Prefecturii Sibiu, citată de News.ro, duminică a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și au fost aprobate 7 hotărâri care vizează solicitarea către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de prelungire a carantinei cu 7 zile, începând cu 7 decembrie, în municipiul Sibiu și în localitățile Şelimbăr, Cisnădie, Tălmaciu, Mediaş, Avrig şi Orlat.
Incidenţa cumulată a cazurilor de coronavirus în municipiul Sibiu este de 7,43 la mie, scăzând de la 13,65 cât a fost înainte de intrarea în carantină. Municipiul Sibiu este în carantină din 16 noiembrie.