Sari direct la conținut

Autorul tentativei de jaf la o bancă din Iași a fost prins. Polițiștii l-au depistat într-un județ vecin

HotNews.ro
Polițist, Foto: Inquam Photos / Cornel Putan
Polițist, Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Individul care i-a ameninţat cu un pistol pe angajaţii unei sucursale bancare din municipiul Iaşi a fost identificat şi reţinut de poliţişti în judeţul Suceava, potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul are 37 de ani şi este din judeţul Suceava.

„În cursul zilei de 04 octombrie, poliţiştii au depistat persoana în cauză, pe raza judeţului Suceava, fiind pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul urmând să fie condus la audieri la sediul IPJ Iaşi. Cercetările au beneficiat de sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale Bucureşti, Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor Bucureşti, Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, Brigada de Operaţiuni Speciale Iaşi şi Brigada de Operaţiuni Speciale Suceava. Cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată continuă, urmând să fie dispuse măsuri legale”, transmite IPJ Iaşi.

În seara zilei de 26 septembrie, un bărbat cu capul acoperit a intrat, joi seară, în sediul unei unităţi bancare din Iaşi, ameninţând angajaţii cu un obiect care părea a fi un pistol şi cerându-le bani. Suspectul nu a reuşit să găsească bani şi a fugit, fiind căutat de poliţişti. În urma incidentului nu au fost persoane rănite.

„În seara de 26.09.2024, in jurul orei 18.05, poliţiştii din Iaşi au fost sesizaţi prin apel 112 de către sediul central al unei unităţi bancare despre faptul că, la ora 17:20, într-o sucursală din municipiul Iaşi ar fi intrat o persoană necunoscută, deghizată, având asupra sa un obiect ce părea pistol, cu care a ameninţat angajaţii care se aflau în sediu şi le-a cerut bani”, a transmis IPJ Iaşi, citat de News.ro.

Persoana nu a sustras nicio sumă de bani, iar la scurt timp a plecat din sediul băncii. În urma incidentului, nu a fost rănită nicio persoană.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre o sucursală bancară din cartierul Alexandru cel Bun din Iaşi, în care la acel moment se aflau trei angajaţi care au fost ameninţaţi.

Sursele citate afirmă că angajaţii nu au apăsat butonul de panică şi nici nu au sunat la 112, anunţând doar sediul central de la Bucureşti al băncii, care a sesizat autoritatăţile după aproape o oră de la producerea incidentului.

INTERVIURILE HotNews.ro