Sari direct la conținut

AVAS incearca sa vanda din nou Avioane Craiova

HotNews.ro

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a publicat miercuri anuntul de vanzare a unui numar de 739.466 actiuni, reprezentand 80,94 % din capitalul social al companiei Avioane Craiova, se arata intr-un comunicat al autoritatii.

Investitorii interesati de preluarea pachetului de actiuni detinut de stat la constructorul de avioane trebuie sa depuna ofertele finale la sediul Autoritatii pana cel mai tarziu la 2 mai 2007.

Vanzarea se va face prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile.

Odata cu ofertele finale, potentialii cumparatori trebuie sa depuna un plan de afaceri pe o perioada de cinci ani, prin care sa isi asume un program de investitii de minim 5,01 milioane euro, din care 1,67 milioane euro in termen de un an de la transferul dreptului de proprietate.

De asemenea, ofertantii trebuie sa aiba experienta in industria de constructii si reparatii aeronave de minim cinci ani si sa demonstreze ca au realizat in anul 2005 o cifra de afaceri de minim 10 milioane euro, in cazul companiilor, si de 15 milioane euro pentru consortiu de investitori.

In termen de trei luni de la data transferului de proprietate asupra actiunilor cumparatorul va varsa in contul bancar al companiei din Craiova o suma de un milion de euro reprezentand capital de lucru.

Avioane Craiova are ca obiect principal de activitate constructia si reparatia de aeronave si nave, avand un capital social de 2,28 milioane de lei. Compania este unic producator al avionului IAR 99 in variantele Standard si Soim.

Pachetul majoritar de actiuni a mai fost oferit la vanzare in toamna anului trecut, insa AVAS nu a inregistrat nici o oferta la termenul limita pentru depunerea ofertelor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro