Sari direct la conținut

AVAS se va conforma cerintelor CE in cazul Petrom

HotNews.ro

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va lua toate masurile care se impun pentru a se conforma cerintelor Comisiei Europene cu privire la ”actiunea de aur” in cazul Petrom, a anuntat miercuri institutia.

In comunicatul AVAS se mai precizeaza ca in contract nu este prevazut in mod explicit ca statul roman detine „actiunea de aur” la Petrom, insa exista anumite clauze ce pot fi interpretate in acest fel.

AVAS arata ca restrictiile prevazute in contract cu privire la activitatea societatii dupa privatizare se intind pe o perioada de patru ani dupa finalizarea tranzactiei.

Printre aceste restrictii se numara interzicerea vanzarii sau instrainarii actiunilor detinute de OMV la Petrom fara acordul prealabil al statului si obligarea grupului austriac de a pastra identitatea si statutul juridic ale Petrom, precum si calitatea acesteia de societate integrata in domeniul petrolului si gazelor naturale, care include si obligatia de a nu instraina anumite active esentiale.

Restrictiile sunt limitate pentru perioada in care investitorul s-a angajat sa indeplineasca anumite obligatii post-privatizare, iar obligatia OMV de a obtine acordul statului in cazul vanzarii actiunilor se justifica prin obligatiile grupului fata de Petrom, in calitatea acestuia de investitor strategic.

”In afara acestui caz, actiunile societatii pot fi vandute si achizitionate de orice investitor”, se mai arata in comunicat.

Guvernul nu are nici un drept special de veto la Petrom, potrivit reprezentantilor AVAS. Actul constitutiv al societatii prevede o majoritate de 75% din drepturile de vot pentru anumite decizii importante, pe care Guvernul le poate influenta numai atat timp cat detine mai mult de 25% din actiunile Petrom.

In acest moment cota detinuta de AVAS la Petrom este de 40,7% din care aproximativ 10% se vor duce la Fondul Proprietatea, iar pana la 8% se vor duce la salariati. „Astfel, rezulta ca AVAS va detine un procent de putin peste 22%, deci sub cota de 25% prin care poate influenta deciziile in societate”, mai arata reprezentantii institutiei.

Comisia Europeana a decis miercuri sa declanseze procedura de infringement impotriva Romaniei in legatura cu „actiunea de aur” pe care statul roman o detine in continuare la societatea Petrom, a anuntat Leonard Orban, comisarul pentru multilingvism, citat de NewsIn.

Conform legislatiei UE, aceasta situatie incalca mai multe precederi ale capitolului Piata Interna din cadrul tratatului. In urma acestei situatii statul roman poate fi supus la plata unei amenzi semnificative.

Grupul OMV detine in acest moment la Petrom 51% din capitalul social. Al doilea actionar ca marime este statul roman, prin AVAS, cu o participatie de 40,7%, iar restul se afla in proprietatea Bancii Europene pentru Dezvoltare si la alti actionari minoritari.

Procedura de infringement debuteaza prin trimiterea unei scrisori catre autoritatile romane, care au la dispozitie doua luni pentru a prezenta un raspuns oficial.

In cazul in care acesta nu este agreat de CE, se continua procedura printr-o noua scrisoare. In cazul in care Guvernul nu remediaza situatia, Romania este adusa in fata Curtii Europene de Justitie din Luxemburg.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro