Skip to content

Avertisment Eurostat: România riscă să piardă un sfert din populație în acest secol

Populația totală va scădea până în 2100 în 18 țări din UE, printre care se numără și România, potrivit celor mai recente estimări privind populația publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.

Potrivit Eurostat, populația României ar urma să scadă cu aproximativ un sfert (24,3%), de la 19,04 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2025, până la 14,40 milioane la 1 ianuarie 2100.

În aceeași perioadă, populația UE este așteptată să scadă cu 11,7%, sau 53 milioane de persoane, de la 451,8 milioane de persoane în 2025, până la 398,8 milioane de persoane în 2100.

Cele mai mari scăderi, de peste 30%, sunt prevăzute pentru Polonia (-31,6%), Lituania (-33,4%) și Letonia (-33,9%).

Potrivit Eurostat, populația UE a revenit pe o tendință de creștere în anul 2022, după perturbarea pandemiei de COVID-19 din 2021, și ar urma să continue să crească în următorii trei ani, atingând un vârf de 453,3 milioane în 2029, după care va scădea treptat până la 398,8 milioane până în 2100.

În rândul statelor membre, Germania va rămâne cea mai mare țară în 2100, în pofida unui declin proiectat de la 83,6 milioane de locuitori în 2025, la 74,7 milioane în 2100.

Pe locurile următoare se vor situa Franța, cu un total de 67,2 milioane de locuitori în 2100 (în scădere de la 68,8 milioane în 2025) și Spania, a cărei populație este așteptată să crească de la 49,1 milioane, până la 49,8 milioane.

De cealaltă parte, Malta și Luxemburgul ar urma să rămână țările cele mai puțin populate, ambele populații fiind prognozate să rămână sub pragul de un milion.

O populație îmbătrânită

Potrivit Eurostat, între 2025 și 2100, ponderea copiilor, tinerilor și persoanelor apte de muncă în populația totală a UE va scădea. Astfel, se preconizează că ponderea copiilor și tinerilor (cu vârsta cuprinsă între 0 și 19 ani) se va reduce de la 20%, până la 17%, în timp ce ponderea persoanelor în vârstă de muncă (între 20 și 64 de ani) va scădea de la 58%, până la 50% până în 2100.

Se așteaptă ca vârsta mediană a populației UE să crească cu 6,6 ani între 2025 și 2100, în condițiile în care numărul persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste din UE ar urma să se dubleze până în 2100.

Ponderea persoanelor în vârstă (65 de ani și peste) din populația totală a UE se preconizează că va crește de la 12,4% (67,9 milioane), la începutul anului 2025, la 33,6% (133,8 milioane) în 2100.

Având în vedere că populația UE este în scădere până în 2100, aceasta este singura grupă demografică principală de vârstă care se preconizează că va crește considerabil, atât în termeni relativi, cât și absoluți, ceea ce indică o accelerare a îmbătrânirii populației.

Eurostat este organismul Comisiei Europene care se ocupă cu statistica.