Avertismentul UE pentru companiile aeriene: Suprataxa pentru combustibil „nu poate fi justificată”
Companiile aeriene nu au dreptul să adauge o taxă suplimentară pentru combustibil după achiziționarea unui bilet de avion, a subliniat vineri Uniunea Europeană, în ciuda creșterii vertiginoase a prețului kerosenului din cauza războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
Adăugarea unei suprataxe pentru combustibil „nu poate fi justificată”.
Dacă aceste companii modifică prețul unui bilet după rezervare, acestea se expun legislației europene în materie de concurență neloială, a precizat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.
Reacția a venit după ce, în Franța, compania aeriană spaniolă Volotea și-a apărat suprataxa pentru combustibil pe care o percepe după achiziționarea biletului, a cărei legalitate face obiectul unei verificări din partea autorităților.
De asemenea, Comisia Europeană a informat vineri companiile aeriene că toate normele privind protecția pasagerilor rămân în vigoare, întrucât impactul războiului din Iran asupra pieței combustibilului pentru avioane nu este atât de grav.
Companiile aeriene ar putea fi scutite de obligația de a plăti despăgubiri financiare pasagerilor în cazul anulării unui zbor doar în situația unor penurii locale de combustibil, a precizat Comisia Europeană într-o serie de orientări adresate operatorilor de zboruri.
Combustibilul „Jet A” din SUA este o soluție
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aeriană (AESA) a estimat vineri că utilizarea „Jet A” în Europa, un kerosen produs în Statele Unite, nu ar pune „nicio problemă de siguranță”.
Precizarea a venit în condițiile în care Bruxellesul explorează această pistă în fața riscurilor de penurie de combustibil pentru avioane legate de războiul din Orientul Mijlociu.
„Jet A este utilizat zilnic pentru zborurile cu plecare din și în interiorul Statelor Unite și Canadei. O eventuală introducere a Jet A în Europa sau în alte regiuni ale lumii nu ar pune probleme de siguranță, cu condiția ca această introducere să fie gestionată corespunzător”, afirmă agenția.
De asemenea, AESA a recomandat să nu se amestece tipurile de combustibili și să se asigure o bună instruire a echipajelor.
Foto: Jaromír Chalabala | Dreamstime.com