Avionul cu care China vrea să concureze Boeing și Airbus a efectuat prima sa cursă internațională
Avionul de pasageri C919 dezvoltat pe plan intern de China a efectuat miercuri primul său zbor comercial internațional programat, marcând o etapă importantă în eforturile Beijingului de a dezvolta o alternativă la aeronavele Boeing și Airbus, transmite CNBC.
Avionul operat de Air China a decolat de pe Aeroportul Internațional Beijing Capital cu destinația Ulaanbaatar, Mongolia, la puțin după ora locală 15:00 (03:00 ET), potrivit FlightRadar24. Este pentru prima dată când această aeronavă cu fuzelaj îngust operează dincolo de teritoriul Chinei.
Cursa Beijing-Ulaanbaatar urmează să fie operată zilnic, potrivit Air China.
Zborul reprezintă un nou pas în efortul Chinei de a transforma compania de stat Commercial Aircraft Corporation of China (COMAC) într-un competitor pe piața globală a aeronavelor de pasageri, dominată de americanii de la Boeing și francezii de la Airbus.
Cu toate acestea, C919 se bazează în continuare pe componente străine și nu a primit certificarea din partea principalelor autorități de reglementare din domeniul aviației din SUA sau Europa, ceea ce îi limitează capacitatea de a atrage clienți pe multe dintre piețele externe.
Însă COMAC a prezentat din ce în ce mai mult aeronava în afara Chinei. C919 și modelul mai mic C909 și-au făcut debutul la Dubai Airshow în noiembrie 2025, unde COMAC a declarat că dorește să aprofundeze relațiile cu industria aviatică globală.
C919 este un avion de pasageri cu un singur culoar și fuzelaj îngust, care poate transporta până la 174 de pasageri, fiind conceput pentru același segment general de piață ca Boeing 737 MAX și Airbus A320neo.

Poate COMAC să concureze cu Boeing și Airbus?
Deși China este una dintre cele mai mari piețe de aviație din lume, oferindu-i COMAC o bază importantă de clienți interni, companiile aeriene chineze continuă să depindă de aeronavele Boeing și Airbus.
În luna mai, China a confirmat o comandă pentru 200 de aeronave Boeing, precum și pentru motoare și piese de schimb, demonstrând dependența continuă a țării de avioanele comerciale fabricate în SUA, chiar dacă Beijingul sprijină COMAC.
Producătorul din China și-a construit un portofoliu substanțial de comenzi, în principal din partea companiilor aeriene chineze și a firmelor de leasing. Cu toate acestea, anul trecut a livrat doar 15 aeronave C919, cu mult sub obiectivul de 75 de avioane, potrivit Air Data News.
Deși producția a crescut spre sfârșitul anului, volumul este în continuare mult inferior celui realizat de Airbus și Boeing.
De ce doar doi producători fac majoritatea avioanelor ce zboară în jurul lumii
Producția de aeronave este atât complexă, cât și vulnerabilă la perturbările lanțurilor de aprovizionare, iar lipsa chiar și a unor componente relativ minore poate împiedica livrarea unui avion finalizat.
Rob Morris, analist în domeniul aviației retras între timp din activitate, a declarat pentru CNBC că „ritmul de dezvoltare și producție al COMAC este pur și simplu prea lent” pentru a concura în mod real cu Airbus și Boeing.
El a adăugat: „Deși C919 are potențialul de a afecta vânzările Airbus și Boeing în China… ritmul lent de execuție înseamnă că acest lucru va dura. Cred că motivul este acceptarea [avioanelor chineze] de către pasageri și companiile aeriene”.
„Nu este suficient doar să dezvolți, să construiești și să livrezi aeronava; producătorul trebuie să asigure suport operațional 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an, pentru a se asigura că fiabilitatea operațională a C919 este comparabilă cu cea a bine-cunoscutelor și consacratelor A320 și 737. Acest lucru necesită timp și poate fi demonstrat doar printr-o operare susținută”, a mai explicat analistul.
„De câte piese este nevoie pentru a construi un avion? Răspunsul este: de toate”, a declarat pentru CNBC la începutul acestui an și Richard Aboulafia, director general la AeroDynamic Advisory.
Potrivit acestuia, complexitatea înseamnă că blocajele pot apărea la mai multe niveluri în avalul lanțului de aprovizionare, iar lipsurile pot varia de la motoare și componente ale fuzelajului până la piese turnate, piese forjate și elemente de fixare.