Aviva, cele mai bune rezultate din istoria companiei
Grupul de asigurari Aviva a inregistrat in primele sase luni ale anului 2006 o crestere de 43% a vanzarilor pe piata din Marea Britanie si cel mai mare rezultat operational inregistrat vreodata, de plus 92%, informeaza conducerea grupului international, citata de Rompres si www.SMARTfinancial.ro.
„Aviva a inregistrat inca o data, in toata lumea, o crestere semnificativa in privinta vanzarilor si profitului. Am crescut la nivelul primelor, profitului si dividendelor, iar acum culegem roadele prezentei noastre la momentul potrivit in pietele potrivite.
Deosebit de multumitoare este cresterea cotei de piata inregistrata in Marea Britanie, o piata din ce in ce mai puternica si, in linie cu obiectivele noastre. Profiturile inregistrate pe plan international din asigurari de viata continua sa creasca, la o viteza mai mare decat cresterea excelenta din vanzari.
Activitatea de bancassurance a continuat sa aiba un rol important in cresterea inregistrata. Privind in viitor, credem ca Europa si Statele Unite vor fi in urmatorul deceniu cele mai mari doua piete de economii pe termen lung.
Dintr-o data, achizitia companiei AmerUs din Statele Unite ne va furniza platforma de crestere scalabila pe cea mai mare piata de economii din lume. Intre timp, continuam sa dezvoltam economii de scara in Asia, unde piata de economii va oferi castiguri semnificative pe termen lung”, declara Richard Harvey, Group Chief Executive Aviva plc.
Asigurarile generale au inregistrat cea mai buna rata combinata de operare. Integrarea RCA este completa si segmentul se afla pe un trend ascendent.
In prima jumatate a anului 2006, Aviva a inregistrat o crestere de 27% la nivelul profitului operational EEV global, atingandu-se cifra de 1.699 milioane lire sterline, comparativ cu 1.318 milioane lire sterline profit operational inregistrat la sfarsitul primei jumatati a anului 2005.
La nivel de profit operational IFRS, cresterea este de 45 la suta, de la 943 milioane lire sterline in primul semestru al anului 2005, la 1.376 milioane lire sterline pentru aceeasi perioada a anului 2006.
Cresterea semnificativa si profitabila la nivelul economiilor pe termen lung, este reflectata de cresterea vanzarilor la nivel global plus 25 la suta fata de prima jumatate a anului trecut. Vanzarile din bancassurance reprezinta 26 la suta din totalul de vanzari noi, adica 4.055 milioane lire sterline, ceea ce reprezinta o crestere procentuala de 24 la suta.
Marja de profit inregistrata la nivel de vanzarilor noi (new business) de catre grup ramane solida, 3,5% fata de 3,6 la suta in anul 2005.
Profitul operational EEV din asigurari de viata a avut o crestere de 19 la suta atingand valoarea de 1.021 milioane lire sterline, dintre care 66 la suta provine din operatiunile internationale (altele decat Marea Britanie).
De asemenea, s-a inregistrat cel mai bun rezultat operational obtinut vreodata de companie, si anume 92%, iar profitul operational la nivel de asigurari generale si asigurari de sanatate a avut o crestere importanta de 23 la suta, adica pana la 866 milioane lire sterline.
Totodata, s-a inregistrat o crestere a dividendelor interimare de 10 la suta, 10.82 penny pentru o actiune la sfarsitul primului semestru al anului 2006 (9.83 penny pentru o actiune la data de 30.06.2005).
La nivel de prime brute subscrise, in cazul Aviva Romania s-a inregistrat o crestere de 32,99% (29.849.170 RON in primele sase luni ale lui 2006 fata de 22,445 milioane lei in perioada similara a anului 2005).
In ceea ce priveste activele, si aici s-a inregistrat o crestere importanta de 70,73 la suta, valoarea acestora ajungand la 118.624.334 RON la 30 iunie 2006 (fata de valoarea inregistrata anul trecut la aceeasi data – 69, 48 milioane lei).
Dupa primul semestru al anului 2006, Aviva Romania avea un capital social de 80.344.470 RON (27,5 milioane dolari), ocupand pozitia a sasea in topul asiguratorilor de viata cu un total al primelor brute subscrise de 14.64 milioane lei.
In prima jumatate a anului 2006, Aviva a lansat cu succes doua noi programe de investitii: Practic Max denominat in RON si Imobilis denominat in EUR, Practic Max se adreseaza clientilor care doresc un portofoliu mai agresiv cu investitii de pana la 50 la suta in actiuni cotate la Bursa de Valori Bucuresti, iar Imobilis celor care doresc o investitie in domeniul imobiliar.