Sari direct la conținut

Ayatollahul Khamenei: Iranul va reîncepe să respecte acordul nuclear doar după ce SUA va ridica toate sancțiunile

HotNews.ro
Ayatollahul Khamenei, Foto: Parspix/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Ayatollahul Khamenei, Foto: Parspix/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a declarat că Statele Unite trebuie să ridice toate sancțiunile dacă vor ca Teheranul să renunțe la pașii făcuți în programul nuclear, transmite duminică Reuters.

”Iranul și-a îndeplinit obligațiile acordului nuclear din 2015, nu și SUA și cele trei țări europene. Dacă vor ca Iranul să se întoarcă la angajamentele sale, Statele Unite trebuie mai întâi să ridice toate sancțiunile”, a scris pe Twitter Khamenei.

”După ce vom verifica faptul că toate sancțiunile au fost ridicate, atunci ne vom întoarce la respectarea totală (a acordului nuclear)”, a adăugat liderul suprem iranian.

Noul președinte american, Joe Biden, a spus că dacă Teheranul se întoarce la respectarea strictă a pactului nuclear din 2015, Washingtonul va face același lucru creând astfel premisele pentru acord și mai larg ce ar putea limita programul iranian de dezvoltare de rachete și activitățile iraniene din regiune.

Fostul președinte american Donald Trump a scos SUA din acordul dintre Iran și șase mari puteri în 2018 și a reimpus sancțiuni contra Teheranului.

Iranul a încălcat apoi și el acordul, dar a spus de mai multe ori că poate reveni la situația de dinaintea încălcării pactului dacă sancțiunile SUA sunt ridicate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro