Azi au loc alegeri parlamentare în Israel: Bibi sau Benny?

Israelienii au început să voteze marți dimineață la alegerile ce ar putea să-i aducă lui Benjamin Netanyahu un al cincilea termen sau detronarea de la putere în favoarea unui fost general, Benny Gantz, care promite un guvern curat și coeziune socială, transmite Reuters.
Secțiile s-au deschis la 07.00 și se vor închide la ora 22.00, dar învingătorul probabil că nu va fi cunoscut imediat. Niciun partid nu a câștigat vreodată majoritatea în parlamentul cu 120 de locuri, ceea ce înseamnă că ar putea urma zile sau săptămâni de negocieri pentru formarea unei coaliții.
”Regele Bibi”, Netanyahu, a atras de partea sa aripa dură a votanților anti-palestinieni și a jucat cartea beneficiilor aduse de legăturile strânse cu administrația Donald Trump. Dar șansele liderului de 69 de ani al partidului Likud de a deveni cel mai longeviv premier, depășindu-l pe părintele fondator al Israelului, David Ben Gurion, sunt afectate de o posibilă punere sub acuzare pentru corupție, chiar dacă el neagă că ar fi făcut ceva ilegal.
Aproape de Netanyahu, arată sondajele de opinie, stă Benny Gantz, fost șef al forțelor armate, dar nou intrat în politică. Alături de el, la conducerea partidului Albastru și Alb, sunt alți doi foști generali, probabil o încercare de a contracara imaginea de lider al securității naționale pe care și-o creează Netanyahu.