Sari direct la conținut

Azilele groazei. Șeful Inspecției Muncii, suspendat prin ordinul ministrului Muncii

HotNews.ro
Simona Bucura-Oprescu, Foto: AGERPRES
Simona Bucura-Oprescu, Foto: AGERPRES

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, va emite în cursul zilei de vineri un ordin pentru suspendarea inspectorului general de la Inspecţia Muncii, Dantes Bratu, potrivit unor surse guvernamentale citat de Agerpres.

„La Inspecţia Muncii a fost dispus un control al corpului de control al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Totodată, a fost declanşată procedura de constituire a comisiei de disciplină. După şedinţa comisiei constituite vineri, prin ordin de ministru, se va trece la suspendarea inspectorului general şi trecerea acestuia pe o poziţie inferioară”, au precizat sursele.

De asemenea, ministrul Muncii va verifica activitatea de politici sociale prin care se face acreditarea şi licenţierea centrelor sociale.

Totodată, până la 31 august, Ministerul Muncii urmează să vină cu un proiect de lege care să reaşeze tot ce ţine de partea de politici sociale, iar licenţierea şi acreditarea nu se vor realiza fără vizită în teren.

Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi schimbarea din funcţie a conducerii direcţiilor de asistenţă socială din şapte judeţe, precum şi suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii.

El a menţionat că în urma controalelor efectuate la nivel naţional au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre sociale din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, „mai ales” în Sectorul 1.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro