Bai-Gigi! (de Catalin Sturza)

Am promis ca nu o sa scriu niciodata numele presedintelui PNG in vreo publicatie. Asta pentru simplul motiv ca, asa cum am mai aratat in alte ocazii, nu personajul in sine mi se pare nociv, ci mediatizarea acestuia. Ii voi spune „latifundiarul din Pipera”, sau „finantatorul Stelei”, sau intr-un fel asemanator, cu o formula hipervehiculata de presa, si asta va fi de ajuns.

Si de mediatizare finantatorul-latifundiar nu duce deloc lipsa. Parte pentru ca a-i pune numele in capul paginii sau al emisiunii a devenit, de mult, un reflex al presei, parte pentru ca – as fi spus, intr-un cu totul alt context, printr-o stiinta a branding-ului personal iesita din comun – Jiji isi creeaza evenimente.

E, altfel spus, un izvor nesecat de subiecte pentru media. Sa vorbim despre stiinta este mult, in cazul unui asemenea personaj, care e dincolo de educatie, scoala, simt al limitei si al ridicolului, decenta, politete si alte lucruri de acest gen. Fapt care, se pare, ii ofera un avantaj imbatabil in fata oricarui interlocutor, intr-o confruntare directa.

A dovedit-o si cea mai recenta aparitie a sa in emisiunea 100%, de la Realitatea TV, a lui Robert Turcescu.

De data aceasta, fostul oier s-a luat de nasul sau venerat, Gheorghe (Gica) Hagi. Nu neaparat pentru ca Hagi n-ar fi avut rezultate in primele saptamani de antrenorat in simbria finului sau.

Patronul Stelei a inceput prin a se fali cu noua achizitie, careia i-a agatat de epoleti toate cliseele – „simbol national”, „imagine a Romaniei” etc – si simtea, in urmatoarea etapa, nevoia sa-l boteze.

Sa simta, altfel spus, ca omul pe care l-a angajat – oricat de renumit si de apreciat ar fi fost el, sau tocmai din cauza aceasta – este in slujba sa.

Pentru ca este patron, si pentru ca, asa cum nu se sfieste s-o declare in orice imprejurare, banii si puterea lui n-au egal in Romania, latifundiarul are o idee foarte clara despre ce inseamna sa tina un om in leafa: a plati e egal cu a poseda.

In consecinta, cunoscutul Jiji s-a hotarat ca e timpul sa-l posede, chiar de la inceput, pe renumitul Hagi. A profitat de niste vociferari ale jucatorilor, pe de o parte, de niste nemultumiri ale antrenorului, pe de alta parte, si de problemele inerente ale relatiei nerodate dintre antrenor si jucatori si s-a apucat sa-si spele rufele in public.

L-a tarat prin nori pe Hagi, pentru ca Steaua – s-a apucat sa explice patronul in fata natiunii, la Realitatea TV – este, si ea, „un simbol national”.

Numai ca in fata lui, in timpul emisiunii, nu statea Hagi – nasul astepta, cuminte, undeva in spatele cerebelului jijian sa-si primeasca botezul – ci moderatorul care-l invitase, Robert Turcescu. Acesta se intampla sa fie, si el, un tip cu oarece prestigiu, asa ca stapanitorul PNG s-a hotarat ca ar fi un moment prielnic sa i-l smulga.

Dupa principiul tribal, conform caruia, daca ingurgitezi adversarul – in intregime sau pe bucatele – inseamna ca i-ai luat puterea.

Ca sa inghita, insa, un „dusman”, paianjenul-latifundiar trebuie mai intai sa-l zdrobeasca si sa-i lichefieze continutul. „Se spune ca daca vii la Turcescu, asta te hipnotizeaza.

Io fac cat sapte de Turcescu, ia uita-te in ochii mei si incearca sa ma hipnotizezi tu pe mine”, a pornit la atac oierul-Shelob, gesticuland frenetic, pentru a-si deruta, probabil, prada (citatele sunt, evident, relativ exacte; cine si-ar bate capul sa-i surprinda toate nuantele lui Jiji ar porni o munca sisifica, inutila si degradanta).

In coltul celalalt, gazda trecuta rapid in defensiva s-a izolat, tepoasa, in spatele unei platose de politete condescendenta: „daca imi mai spuneti «bai-baiatule», am sa va spun si eu «bai-Gigi»”.

Fata cu un oponent care nu respecta nici o regula a manierelor civilizate, nu stiu daca o persoana imobilizata in camasa de forta a educatiei si a decentei ar fi avut, oricum, o alta optiune.

Dupa ce si-a amintit si de familia, si de viata privata a gazdei sale, patronul-pradator a considerat, probabil, ca victima a fost devorata si s-a intors la oile lui.

Mai exact, la maretia lui – „n-am cu cine sa ma bat in Romania”, la invulnerabilitatea lui – „am ajuns in punctul cand nimeni nu mai are ce sa-mi faca”, la profunda lui intelegere a lumii contemporane – „peste tot, in America, in Franta, in Romania nu conteaza decat banul” si

la inegalabila lui cuviosenie, care-l face un model pentru orice crestin – „Sunt unii pe care Dracul ii ridica si le da bani ca sa-i darame, apoi, cand vrea; pe G.B. n-are cine sa-l darame, pentru ca G.B. merge cu Dumnezeu. Pe masura ce ma rog lui Dzeu, acesta ma face mai puternic, si pe masura ce ma face mai puternic, cred mai mult in Dzeu. G.B.

va razbi prin cruce, si va fi un model pentru multi, care-l vor vedea si care se vor intoarce la Dumnezeu”.

Nici o contradictie intre „nu conteaza decat banul” si „G.B. va razbi prin cruce”, intr-o coerenta interna a unei lumi prestatale impecabile, plina de palate, de onoruri si de slujitori ai paianjenului-sultan.

O combinatie halucinanta de false valori morale si crestine, de apucaturi de baron si de nas mafiot, cu bata de baseball intr-o mana si cu teancul de euroi ademenitori in cealalta, si de slabiciuni si porniri tiranic-infantile, gata sa iasa la iveala la orice pofta nesatisfacuta.

Si un cult al personalitatii care n-are nevoie de adulatori – pentru ca salasluieste intr-un ciudat monstru amoral, care vede, zdrobeste, ingurgiteaza si cauta, lacom si neobosit, noi si noi tinte demne de lichefianta sa mandrie.

Text aparut si in revista Cultura