Bălegarul de vacă protejează casele de radiații în cazul unei explozii nucleare, a decis o instanță din India
Un tribunal din India a scris în motivarea deciziei prin care a condamnat la închisoare pe viață un bărbat acuzat că intenționa să ucidă o turmă de vaci, faptă pedepsită prin lege, că bălegarul de vacă folosit la construcția caselor de chirpici protejează împotriva radiațiilor, cum ar fi cele produse de o explozie nucleară, relatează Manila Times și The Hindu. Judecătorul a scos în evidență și că urina bovinelor vindecă boli incurabile, citând studii de specialitate.
Un judecător de la un tribunal local din Gujarat a condamnat la închisoare pe viață un bărbat musulman în vârstă de 22 de ani care transporta ilegal o turmă de bovine, pe care voia să o sacrifice.
Decizia a fost luată în noiembrie anul trecut, însă motivarea instanței a apărut în presa indiană zilele trecute.
Vacile sunt venerate și considerate ființe sacre în cea mai mare parte a Indiei, iar autoritățile au luat măsuri drastice împotriva sacrificării vitelor în ultimii ani, de comun acord cu grupurile naționaliste hinduse.
Judecătorul a susținut în motivarea deciziei că acțiunile tânărului au fost „foarte dezamăgitoare” și că sacrificarea bovinelor este sursa a nenumărate probleme globale.
„Știința a dovedit că nici măcar radiațiile atomice nu pot afecta casele făcute din bălegar de vacă. Băutul urinei de vacă poate vindeca multe boli incurabile”, a adăugat acesta.
Vaca este „mama noastră”
Judecătorul a subliniat că o vaca este „mama noastră”, nu doar un animal, scrie și NDTV.
„Toate problemele Pământului vor fi rezolvate în ziua în care nicio picătură de sânge de vacă nu va mai curge pe pământ”, a susținut judecătorul indian.
Grupurile naționaliste hinduse din India sunt susținători vocali ai protecției vacilor, făcând campanii împotriva sacrificării vitelor cu sprijinul guvernului și, uneori, cu consecințe mortale.
În ultimii ani, „justițiarii vacilor” au falimentat abatoarele deținute de musulmani și au linșat persoane acuzate de implicare în sacrificarea vitelor.
(Sursa foto: Dreamstime.com)