Sari direct la conținut

Banca Mondială: După 22 de ani de scădere, sărăcia extremă va crește din cauza pandemiei

HotNews.ro
Banca Mondială: După 22 de ani de scădere, sărăcia extremă va crește din cauza pandemiei

Sărăcia extremă va creşte anul acesta pentru prima dată în peste două decenii, spune Banca Mondială, potrivit căreia pandemia de COVID-19 va face ca 115 milioane de oameni să se încadreze în această categorie până la finalul anului.

Până în 2021, cifra celor aflaţi sub pragul sărăciei extreme ar putea ajunge la 150 de milioane, arată cifrele citate de BBC News și Mediafax.

Sărăcia extremă este definită ca nivelul de trai al unei persoane care are mai puţin de 1,9 dolari pe zi (7,8 lei).

Creşterea sărăciei extreme înregistrată anul acesta, este prima din 1998, când criza financiară asiatică a zguduit economia globală.

Înainte de pandemie, rata sărăciei extreme era de aşteptat să scadă la 7,9% în 2020. Dar acum este probabil să afecteze între 9,1% şi 9,4% din populaţia lumii, arată raportul Băncii Mondiale.

La polul opus, miliardarii lumii şi-au văzut averile crescând pe perioada pandemiei. Bogaţii care şi-au obţinut averile din tehnologie sau industrie au ajuns să aibă sume record.

Averile celor mai bogaţi oameni din lume au crescut cu 27,5% la 10.200 de miliarde de dolari din aprilie până în iulie a acestui an, potrivit unui raport al băncii elveţiene UBS.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro