Bani, banci, impozite, stat social

E o istorie lunga. Inarmati-va cu rabdare si tutun. Suntem pe vremea cand toate monedele erau acoperite in aur (sau chiar erau de aur sau argint). Sa zicem la sfarsitul secolului XIX. Banii sunt un mijloc de schimb, aur, argint, sare, vite, scoici sau tigari, toate au fost folosite ca mijloc de schimb. O poveste interesanta despre niste pietre de 4 metri folosite pe post de moneda poate fi gasita aici, s-a terminat cu hiperinflatie cand un aventurier irlandez a inundat piata cu pietroaie.

Mijlocul de schimb, banii, trebuie sa aiba niste calitati, sa fie durabil, sa fie divizibil, sa fie acceptat de actorii economici, sa fie usor transportabil si, pe vremea aceea, sa poarte o valoare intrinseca. Aceasta ultima proprietate s-a pierdut. Oamenii, in general, au ales aurul si argintul ca fiind mijloace de schimb convenabile. Asta ne-a condus la diviziunea sociala a muncii, la specializare si la cresterea activitatii economice si deci a comertului.

Dupa adoptarea metalelor pretioase ca bani, erau pretioase tocmai pentru ca erau alese ca mijloc de schimb, notiunea de banca a aparut natural. Din mai multe motive. Primul, si cel mai important, era frica. Marii negustori preferau sa nu transporte cu ei mari cantitati de moneda. Depuneau banii in orasul A, primeau o hartie (o bancnota) cu care mergeau in orasul B unde o transformau in bani palpabili.

De asemenea tot frica a facut ca bancile sa devina locul in care se tineau banii, in schimbul bancnotelor care la randul lor au devenit un mijloc de schimb. Pentru ca bancile aveau cantitati importante de bani au inceput sa imprumute, sa spunem frumos, finanteze, contra dobanda, diferite actiuni economice si sa ofere dobanda, natural mai mica, deponentilor.

• Cum functionau bancile cand banii erau „adevarati”?

Pentru ca nu toti deponentii veneau simultan sa-si ridice aurul din banci acestea pastrau doar o fractiune din aurul si argintul depus in tezaurul din subsol (nu era neaparat in subsol dar suna bine). Moment poetic, neaparat de vazut.Deci bancile aveau doar o parte din aurul depus in tezaurul propriu. Dar ele nu puteau imprumuta sume arbitrare pentru actorii economici, exista oricand frica unui iures al deponentilor care-si cereau aurul inapoi.

Cand debitorii pe care ii finantau plateau imprumutul repede, adica faceau afaceri profitabile si rapide, banca putea sa mentina dobanzile constante, cand afacerile mergeau prost bancherii ridicau dobanzile pentru a restrange creditul, pentru a pastra un raport constant credit vis a vis de aurul detinut.

Aici e un punct care merita subliniat, cand afacerile mergeau prost dobanzile cresteau, astfel era favorizat falimentul afacerilor neviabile sau restructurarea lor. Cu toate consecintele, oamenii de afaceri fie falimentau, fie isi imbunatateau profitabilitatea pentru a putea obtine un nou imprumut.

Un standard universal, aurul, facea ca intreaga economie mondiala sa functioneze unitar. Nicio tara nu-si putea permite sa scada unilateral dobanzile pentru ca banii „zburau” in alte tari unde dobanda era mai mare, scaderea cantitatii de aur detinut de banci conducea imediat la cresterea dobanzilor.

Cam asa functiona economia mondiala inainte de Primul Razboi Mondial, cantitatea de aur limitata nu permitea Statului sa intervina prea mult in economie, acesta era asemeni unui actor economic obisnuit, limitat la veniturile obtinute din impozite si taxe si neputand sa-si permita deficite prea mari.

• Daca bancile nu pot imprumuta oricati bani, de ce sa nu alimentam cu bani bancile astfel incat imprumuturile sa poata creste nestingherit?

Si aici apar interventionistii, cu urmatoarea idee „daca bancile nu pot imprumuta oricati bani, de ce sa nu gasim o metoda sa alimentam cu bani bancile astfel incat imprumuturile sa poata creste nestingherit?”.

Cum? Pai infiintam o banca dispusa sa emita bancnote nu acoperite in aur ci in viitoarele incasari ale Statului din impozite. Aceasta poate finanta (imprumuta) bancile cu sume noi de bani, fara acoperire in aur ci bazate pe increderea ca hartiile emise de Stat sunt la fel de solvabile ca hartiile acoperite in aur. FED-ul a fost infiintata in 1913, din acel moment standardul aur nu a mai existat practic, a devenit un standard aur-hartii emise de Stat. Hartiile emise de Banca Centrala puteau plati depozitele in aceeasi masura ca si aurul.

Sarim o parte din istorie si spunem ca frenetic FED a pompat hartii, pe post de bani, in economie care s-au dus in actiuni, cand frenezia a luat sfarsit, ca de atatea ori in decursul istoriei, neaparat trebuie citita „Economia crizelor” de Roubini si Mihm, ne-am ales cu criza din 1929. Cu consecintele cunoscute.

Bineinteles ca noua realitate a banilor de hartie, garantati de Stat, a condus la posibilitatea acestuia de a avea un deficit constant, bazat pe hartii emise de Banca Centrala. Prin impozite si taxe, cu scopul de a obtine puterea, oamenii politici, bazandu-se pe deficit, au inceput sa redistribuie bogatia, au luat de la bogati si au dat la saraci. Abandonarea aurului a dat posibilitatea guvernelor sa faca tot felul de cheltuieli exorbitante. Care au avut, sau nu, efecte economice tangibile.

In acelasi timp deficitele bugetare au fost acoperite prin inflatie, toata lumea a pierdut. Ba, mai mult, s-a creat in mintea guvernantilor ideea ca inflatia ajuta cresterea economica. Prin infiintarea unei dobanzi de referinta, arbitrara, dependenta de vointa Bancii Centrale, in momentele de scadere economica bancile centrale au avut posibilitatea sa ofere imprumuturi ieftine, salvand astfel afaceri neviabile de la faliment si introducand hazardul moral ca institutie, asta traim noi acum.

Subliniem din nou, cand afacerile merg prost Bancile Centrale scad dobanda si ofera, fara discernamant, imprumuturi ieftine. Invers ca pe vremea aurului. Merita citit.

Sa vedem ce se petrece in societate dupa introducerea banilor de hartie. Politicienii, de dragul puterii, avand la indemana doua instrumente, inflatia si deficitul bugetar, pe care le-au folosit fara discernamant au cheltuit aberant. Au cheltuit fara frica si cand n-au mai putut plati au emis hartii. Cu saracirea tuturor. Dar mai ales a celor saraci.

• Salariul minim, competenta si deficite

Pentru ca Statul a imprumutat de la cei bogati, le-a platit dobanzi si i-a facut si mai bogati, a lansat proiecte de intr-ajutorare pentru cei saraci, facandu-i dependenti de ajutoarele de la Stat. A infiintat salariul minim prin care a eliminat de pe piata muncii o parte a populatiei facand-o total dependenta sau muritoare de foame.

Mai mult, a acaparat domenii de activitate, Sanatate sau Educatie, pe care le-a transformat dupa bunul plac. Banii, fara numar, aflati la dispozitia Statului au dus la coruptie. Valoarea si competenta si-au pierdut valoarea. Fiecare generatie de demagogi a adancit deficitul bugetar. Exact criza pe care o traim. Creditul ieftin a condus la consumerism, datoriile Statelor sau indivizilor au ajuns la cote ametitoare.

In 71, Nixon a renuntat la orice legatura a dolarului cu aurul. Avem doar cursuri flotante. Bancile Centrale nu mai pot decat in mica masura sa aiba o politica proprie. Moment poetic tragic, neaparat de vazut.

Citeste textul integral si comenteaza pe blogul lui Dan Selaru.￢