Skip to content

Bărbatul încoronat cea mai gălăgioasă persoană din lume face la fel de mult zgomot ca un avion la decolare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Joseph McGrail-Bateup, un australian profesionist în curățarea aparatelor de aer condiționat,  a fost recunoscut săptămâna trecută drept cea mai zgomotoasă persoană din lume de către Guinness World Records, relatează CNN.

Bărbatul de 58 de ani din Canberra a înregistrat cel mai puternic strigăt emis vreodată de o persoană. El a strigat „acum” la 122,4 decibeli.

Astfel, a fost doborât recordul anterior de 121,7 dB, stabilit în 1994 de profesoara din Irlanda de Nord, Annalisa Flanagan. Ea strigase un „quiet” („liniște”)  asurzitor.

Strigătul australianului se încadrează în intervalul de zgomot al unei drujbe, al unui avion cu reacție la decolare și al unei sirene de ambulanță de la distanță mică.

„Nu există nicio modalitate prin care să te poți antrena pentru asta. Trebuie doar să o menții pentru o zi, mai ales cu o încercare de record mondial”, adeclarat McGrail-Bateup.

„Mi-a luat șapte încercări doar pentru un singur cuvânt, care era cuvântul «acum», și vocea mea a fost și ea afectată în următoarele două zile. Eram răgușit. Am fost groaznic. Deci nu, nu prea poți exersa pentru asta. Dar e foarte distractiv când o faci”, a adăugat el.