Bărbatul supus primului transplant pulmonar din România a fost externat
Beneficiarul primului transplant pulmonar efectuat în România a fost externat joi de la Spitalul Colentina, acolo unde a urmat un tratament post-transplant pentru recuperarea funcţiilor respiratorii, au declarat surse medicale citate de Mediafax. Bărbatul în vârstă de 36 de ani, care a fost supus primului transplant pulmonar realizat în României, a fost externat joi după-amiaza, el fiind transportat la domiciliul său cu ajutorul unei ambulanţe.
Pacientul a fost internat la Spitalul Colentina din Capitală în urmă cu aproximativ trei săptămâni, unde a urmat un tratament pentru reabilitare respiratorie, după aproximativ o lună de la operaţia suferită la Spitalul Sfânta Maria.
La începutul lunii mai a fost efectuat al doilea transplant pulmonar din România, tot la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luna trecută că pacienţii români vor putea fi trataţi, în continuare, post-transplant la Viena. Decizia a fost luată în contextul unor discuţii între ministru și asociaţiile de pacienţi.
36 de pacienţi români au nevoie de transplant pulmonar, potrivit președintelui Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac.