Sari direct la conținut

Băsescu, despre proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc: Glorioșilor, ar trebui să demisionați! Rușinea va rămâne în istoria Camerei Deputaților

HotNews.ro
Băsescu, despre proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc: Glorioșilor, ar trebui să demisionați! Rușinea va rămâne în istoria Camerei Deputaților

​Traian Băsescu spune că, chiar dacă proiectul de lege privind autonomia Țintutului Secuiesc este respins de Senat, adoptarea lui tacită este o ”rușine” care va rămâne în istoria Camerei Deputaților. Fostul președinte mai spune că autorii acestei acțiuni din Camera Deputaților ar trebui să demisioneze din conducerea forului.

Afirmațiile lui Traian Băsescu au fost făcute, pe Facebook, înainte ca Senatul să respingă proiectul adoptat tacit de către Camera Deputaților.

”Glorioşilor! Fugiţi ca iepurii! Nimeni nu-şi asumă nimic! Toţi se scuză. Bieţii politicieni aflaţi în fruntea Camerei Deputaţilor au prilejuit poate cea mai neagră şi ruşinoasă zi din istoria Camerei Deputaţilor prin adoptarea tacită a legii care legalizează autonomia Ţinutului Secuiesc”, a scris Traian Băsescu, anticipând că legea va fi respinsă de Senat.

Traian Băsescu a mai spus că va rămâne însă în istoria Camerei Deputaţilor ruşinea de a fi adoptat o astfel de lege, care ”pur şi simplu umileşte şi România şi poporul român”.

”Liderii de grupuri parlamentare au fost avertizaţi în data de, 12 Martie 2020 de Marius Paşcan că se apropie termenul de adoptare tacită. (…) Iar ce a urmat astăzi arată că politicienii de la vârful partidelor sunt doar niște nulităţi politice, care nu își asumă atitudinea politică groaznică care a prilejuit trecerea legii autonomiei ținutului secuiesc prin Camera Deputaților. Astăzi, în spațiul public s-a răsturnat căruța cu oameni politici lași, incapabili să își asume propriile fapte”, a mai spus Băsescu.

El le-a cerut demisia celor responsabili. ”Ca să spălați rușinea actului politic ruşinos pe care l-ați făcut, voi PSD-iști: Marcel Ciolacu, Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Marius Budăi, Ileana Mihălcescu, Daniel Suciu și Nicolae Bănicioiu și voi liberalii: Cristian Buican, Gabriel Pirtea și Laurențiu Leoreanu, adevărată falangă USL-istă, ar trebui să demisionaţi din Birou. Ce ați făcut rămâne în istoria parlamentarismului din România. “Glorioşilor”!”.

Senatorii au respins cu 126 de voturi împotrivă si 9 voturi pentru proiectul de lege care a creat scandal la nivel politic între președintele Klaus Iohannis și PSD.

Cu excepția UDMR, toate partidele parlamentare au votat împotriva inițiativei legislative. Reamintim că un proiect de lege care prevedea acordarea autonomiei Ținutului Secuiesc a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro