Basescu, intampinat la Festivalul Vinului de la Arad cu vaporase de hartie
Mai multi aradeni l-au asteptat, sambata, la Arad, pe presedintele Traian Basescu cu vaporase de hartie si bannere pe care scria: „Domnule presedinte, la Arad am gasit o flota la fel de valoroasa ca cea de la ultima expertiza”, cu referire directa la faptul ca, in urma cu cateva zile, s-a stabilit ca fiind „favorabila” expertiza in dosarul „Flota”, in care este inculpat seful statului.
Basescu a ras atunci cand a vazut vaporasele, dar s-a abtinut sa faca vreun comentariu.
Presedintele Traian Basescu, insotit de sotia sa, Maria, a petrecut, sambata, aproape o ora, in Piata Avram Iancu din municipiul Arad, la manifestarile prilejuite de cea de a IV-a editie a Festivalului Vinului, la care sunt prezenti producatori de vin din tara, dar si din Ungaria si Franta.
Seful statului s-a plimbat prin multime, a stat de vorba cu producatorii si a inmanat trofeul pentru cel mai bun vin: marca locala Cadarca de Minis. Sambata dupa-amiaza, presedintele Traian Basescu a plecat de la Arad spre Hunedoara, pentru a participa la sarbatoarea orasului.