Sari direct la conținut

Basescu: ‘Referendumul pentru autonomie este neconstitutional si ilegal’

HotNews.ro

Traian Basescu a primit, luni, vizita omologului sau maghiar, Laszlo Solyom. Dupa ceremonia de primire a presedintelui ungar, cei doi sefi de stat au avut o discutie tete-a-tete, convorbiri cu participarea membrilor celor doua delegatii oficiale, iar apoi au sustinut o declaratie comuna de presa.

In cadrul conferintei de presa, presedintele Romaniei a declarat ca referendumul organizat de Consiliul National Secuiesc, in judetele Harghita, Covasna si Mures, pentru autonomie teritoriala, este neconstitutional si ilegal.

„As vrea sa stiti ca ceea ce se intampla zilele acestea in judetele Mures, Covasna si Harghita incalca prevederile Constitutiei Romaniei, iar, pe de alta parte, referendumul pentru autonomia teritoriala este ilegal”, a declarat Traian Basescu

„Se afirma insa ca ar fi o masura de testare a populatiei. In momentul in care vor incerca sa valorifice rezultatul acestui test, statul roman va aplica fara ezitare constitutia si legile statului”, a continuat seful statului.

Presedintele Ungariei, Laszlo Solyom, a declarat ca in timpul convorbirilor a solicitat sa se inceapa un dialog deschis despre diferitele posibilitati de autoorganizare si autogestionare a minoritatii maghiare.

„Autonomia culturala este fireasca in Uniunea Europeana, iar autonomia teritoriala este posibila , dar nicaieri nu se indreapta impotriva integritatii teritoriale a statului respectiv”, a declarat Laszlo Solyom.

In cadrul cadrul intrevederii dintre cei doi sefi de stat, au fost abordate probleme de interes bilateral, dar si probleme legate de cooperarea in interiorul Uniunii Europene. Printre acestea s-au numarat dreptul minoritatilor de a invata in limba materna, de a-si pastra valorile culturale si traditiile si dreptul minoritatilor de a fi reprezentate politic.

Este pentru prima oara cand Solyom se afla in Romania in calitate oficiala. Vizita acestuia se desfasoara pe parcursul a doua zile, 12 si 13 februarie, si cuprinde deplasari in Cluj-Napoca si Targu Mures.

Membrii Consiliului National Secuiesc au declarat ca desi este neoficial, referendumul pentru autonomie isi propune sa demonstreze dorinta de autodeterminare a maghiarilor din aceasta zona, care ar urma sa cuprinda judetul Covasna (exceptand zona Intorsura Buzaului), judetul Harghita si o parte din judetul Mures.

Referendumul privind autonomia asa-zisului „tinut secuiesc” reprezinta o noua faza din istoria relatiilor tensionate CNS si UDMR. Liderii UDMR sustin ca CNS este lipsit de autoritate si ca urmareste, de fapt, scindarea electoratului maghiar in doua tabere. Mai mult, reprezentantii UDMR acuza ca, prin acest fel, se urmareste esecul la viitoarele alegeri generale.

CNS s-a remarcat printr-o abordare radicala a problemei autonomiei, in timp ce UDMR a adoptat politica pasilor marunti, fiind una dintre formatiunile politice cu cea mai mare longevitate la putere.

Oficial sau nu, demersul nu a ramas fara reactii in randul clasei politice si al societatii civile din judetele Covasna si Harghita, care considera ca referendumul reprezinta un atentat la ordinea constitutionala.

Forumul civic al romanilor din cele doua judete, care reuneste 13 ligi si asociatii, a lansat un protest fata de aceasta actiune, considerand ca ea reprezinta o incitare la separatism teritorial pe criterii etnice si a facut un apel la populatie sa nu raspunda recenzorilor, pentru a nu fi partasi la un act anticonstitutional.

Reprezentantii Ligii Pro Europa, au declarat, la mijlocul saptaminii, ca referendumul intern pentru autonomia Tinutului Secuiesc nu are valoare juridica. „Este doar o forma de consultare. O forma mixta intre referendum si chestionarea populatiei printr-un sondaj de opinie.

Nu se poate vorbi de vreo valoare juridica a rezultatelor obtinute, pentru ca alegerile presupun urne fixe si cetateni prezenti la vot in masura in care doresc”, a declarat Haller Istvan, reprezentant al LPE.

De asemenea, PD Covasna a sesizat Parchetul, cerand declansarea unor cerectari in legatura cu organizarea de catre CNS a acestei actiuni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro