BDO Romania isi dezvolta o noua linie de servicii de consultanta, asistenta si reprezentare juridica prin parteneriatul cu avocatii de la Portnoi, Tudor si Asociatii
BDO Romania, a cincea firma de audit si consultanta din ierarhia nationala, face un pas important in vara lui 2014 si introduce in portofoliul sau o noua linie de servicii, aceea a consultantei juridice. In baza unui contract de parteneriat, avocatii din cadrul Portnoi, Tudor si Asociatii SPRL se alatura specialistilor din BDO, intregind astfel paleta de servicii oferite de grup in Romania.
„Aceasta asociere reprezinta pentru noi trecerea la un nou nivel, serviciile juridice fiind ultima piesa care ne lipsea pentru a putea oferi solutii cu adevarat complete la problemele clientilor nostri. In ultimii ani ne-am bucurat de o crestere continua si sustinuta, fapt ce ne-a permis sa deschidem birouri in teritoriu si in afara tarii, pentru a fi cat mai aproape de ei. Tocmai pentru ca ne dorim sa venim in intampinarea nevoilor pe care acestia le au, pasul urmator a fost sa raspundem cererii lor de servicii integrate, alegand in acest sens o firma de avocati capabila sa raspunda exigentelor clientilor nostri si retelei BDO” a declarat Silviu Manolescu, Managing Partner al BDO Romania.
Parteneriatul cu „Portnoi, Tudor si Asociatii” SPRL inseamna totodata si o crestere semnificativa pentru BDO Romania, care estimeaza o crestere cu 15% a cifrei de afaceri pentru anul in curs.
In prezent, compania functioneaza prin intermediul a 3 birouri nationale situate in Bucuresti, Cluj si Timisoara si unul in afara tarii (Chisinau, Republica Moldova), cei 19 parteneri ai sai coordonand o echipa de aproximativ 200 de profesionisti.
BDO Romania, a cincea firma de audit si consultanta din tara, are o experienta de peste 20 ani in prestarea de servicii profesionale. Cu aproape 200 de profesionisti ce actioneaza in cadrul unor echipe multidisciplinare coordonate de 19 parteneri acreditati de organisme profesionale internationale si locale, BDO ofera toata gama de servicii cerute de piata de audit si consultanta.
Prin apartenenta ca firma membra la reteaua BDO, retea ce ocupa locul cinci in ierarhia mondiala a firmelor de profil, BDO Romania incorporeaza in serviciile oferite cerintele standardelor profesionale si expertiza unei retele cu peste 56,000 profesionisti ce opereaza prin 1,264 birouri in 144 tari.
BDO Audit SRL, BDO Audit & Consulting SRL, BDO Auditors & Accountants SRL, BDO Auditors & Business Advisors SRL, BDO Business Advisory SRL, BDO Business Restructuring SPRL, BDO Outsourcing Services SRL, BDO Support Services SRL si BDO Tax SRL sunt membre ale BDO International Limited, o companie din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord limitata prin garantie („limited by guarantee”) si fac parte din BDO, retea internationala de firme membre independente.
BDO este denumirea comerciala pentru reteaua BDO si pentru fiecare dintre firmele membre BDO.
Contact :
Silviu Manolescu – Managing Partner BDO Romania
Tel : +40-21-319 94 76
E-mail : silviu.manolescu@bdo.ro