Sari direct la conținut

Beijing: 13.000 de locuitori ai unui complex rezidențial au fost încolonați vineri noapte și duși în centre de carantină

HotNews.ro
Beijing: 13.000 de locuitori ai unui complex rezidențial au fost încolonați vineri noapte și duși în centre de carantină

Peste 13.000 de rezidenţi ai complexului rezidenţial Nanxinyuan din sud-estul Beijingului au fost trimişi forţat în carantină în noaptea de vineri până sâmbătă, după ce 26 de cazuri de Covid-19 au fost descoperite, relatează Le Figaro, preluat de News.ro.

Potrivit imaginilor şi a unei notificări oficiale distribuite pe scară largă pe reţelele de socializare, aceştia au fost transportaţi peste noapte, deşi erau testaţi negativ, la hoteluri de izolare şi ameninţaţi cu represalii dacă se opun.

„Experţii au decis că toţi rezidenţii din Nanxinyuan vor fi puşi în carantină de la miezul nopţii pe 21 mai, timp de şapte zile”, se arată într-un anunţ al autorităţilor sanitare din districtul Chaoyang.

„Vă rugăm să cooperaţi sau vă veţi confrunta cu consecinţe legale”, s-a mai spus în comunicat.

Fotografiile de pe reţelele de socializare au arătat sute de oameni stând la coadă cu bagajele în întuneric pentru a se urca în autocare în afara reşedinţei.

„Unii dintre noi au fost închişi timp de 28 de zile din 23 aprilie şi toţi am fost testaţi negativ de atunci. Mulţi dintre vecinii mei sunt în vârstă sau au copii mici”, s-a plâns un rezident pe Weibo.

Locuitorilor li s-a cerut să-şi împacheteze hainele şi articolele esenţiale şi li s-a spus că casele lor vor fi dezinfectate, potrivit discuţiilor de pe Weibo.

China urmează o politică draconică „zero Covid”: închiderea graniţelor, teste masive, izolarea de oraşe întregi şi carantine forţate pentru cazurile de contact. Beijingul se confruntă cu cel mai mare focar de contaminare de la începutul pandemiei.

Varianta Omicron a infectat peste 1.300 de persoane de la sfârşitul lunii aprilie, ceea ce a dus la închiderea pe perioadă nedeterminată a restaurantelor, şcolilor şi obiectivelor turistice.

Luna trecută, mii de locuitori din Shanghai au fost trimişi în centre de carantină improvizate, aflate la sute de kilometri distanţă, în timp ce metropola cu 25 de milioane de oameni se lupta cu un focar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro